Web Analytics

Autorităţile locale promit că vor elimina mizeria şi mirosul neplăcut din spatele stadionului „Dobrin”

de | 6.12.2017 20:33 | Politica si Administratie

4 01În urma unei sesizări primite la redacție, am descoperit că pe Aleea stadionului, mai exact, chiar în spatele terenurilor de antrenament din incinta arenei Nicolae Dobrin, din cauza unui canal de scurgere a apelor pluviale, canal construit în anul 2009 de firma Zeus, în zonă s-au adunat numeroase gunoaie, iar mirosul este unul insuportabil. Din câte se pare, canalul nu este construit tocmai la standarde adecvate, motiv pentru care în zonă se strâng întotdeauna gunoaie. După ce am luat legătura și cu autoritățile locale în această privință, ni s-a comunicat că situația se va remedia. Iată în cele ce urmează ce spune Sorin Apostoliceanu, viceprimarul municipiului Pitești.

„Vom face curat și vom pune canalul în funcțiune așa cum trebuie ca totul să fie în regulă”

4 apostoliceanuSorin Apostoliceanu, viceprimarul municipiului Pitești: „Ne-am uitat în arhivă și pot spune că este adevărat că acel canal a fost făcut în anul 2009. A fost vorba de un proiect cu canalizarea din toată zona Turcești, printre care și acest canal. Colegii mei din Primărie au vorbit cu cetățenii din zonă și într-adevăr trebuie făcută curățenie. S-a luat legătura cu Salubritatea pentru a face curățenie, dar cei din zonă de acolo au spus că sunt foarte mulți legați la canalizare. Deci, canalizarea menajeră este dată drumul pe acel canal și nu prea ar fi normal. Oricum, noi am preluat subiectul… La noi la primărie nu a venit nicio reclamație, dar, așa cum am spus, am preluat subiectul. Este un proiect mai mare și de aceea am cerut toate datele din arhivă pentru că la 5 ani documentele se duc în arhivă. Vă dați seama că este un proiect din 2009! Eu personal nu am putut să merg în zonă din motive de sănătate, dar colegii mi-au arătat poze de acolo. Este destul de multă mizerie… Am vorbit și la Apă Canal și ne-am dat seama că sunt foarte mulți care deversează și astfel apar aceste mirosuri neplăcute. Nu ar trebui să fie descoperit pentru că e canalizare acolo. Este neplăcut să avem această situație chiar în spatele stadionului, dar, vom vedea ce putem face. Am vorbit cu toți factorii și vom face curățenie. Trebuie să vedem dacă sunt branșamente ilegale la canalizarea menajeră. Acel canal este doar pentru apă pluvială… Vom vedea ce este scris în proiect, cum să funcționeze… Garanție nu mai e, dar vom face curat și îl vom pune în funcțiune așa cum trebuie ca totul să fie în regulă”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii