Web Analytics

articol scris duminică, 30 august 2026

AUR propune modificarea Constituţiei pentru ca România să nu mai poată fi ţinută luni întregi fără un Guvern cu puteri depline

AUR propune modificarea Constituţiei pentru ca România să nu mai poată fi ţinută luni întregi fără un Guvern cu puteri depline şi îl acuză pe preşedintele Nicuşor Dan că refuză să facă o nouă nominalizare de prim-ministru pentru că o eventuală succesiune de învestiri eşuate ar putea deschide drumul către alegeri anticipate. Formaţiunea propune introducerea în Constituţie a unui termen maxim în care preşedintele să fie obligat să desemneze un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în caz contrar mandatul acestuia urmând a înceta de drept. În plus, AUR va susţine şi o altă modificarea a Constituţiei României în sensul dizolvării de drept a Parlamentului dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

”Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, promovarea în perioada următoare a unui proiect de modificare a Constituţiei României care să introducă termene clare pentru soluţionarea crizelor guvernamentale şi să împiedice repetarea situaţiei în care se află astăzi România. 117 zile fără un Guvern cu puteri depline, de blocaj politic reprezintă o situaţie în care România nu poate depinde la nesfârşit de calculele unui singur om.
Actuala criză a scos la iveală o vulnerabilitate majoră a mecanismelor constituţionale. Nicuşor Dan refuză să facă o nouă nominalizare de prim-ministru pentru că o eventuală succesiune de învestiri eşuate ar putea deschide drumul către alegeri anticipate. Frica reală este una politică, mai exact frica de votul românilor şi de posibilitatea ca AUR să câştige alegerile anticipate”, spune AUR într-un comunicat oficial.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scandal cu focuri de armă în Bacău. Polițiștii au tras în aer după ce au fost atacați de doi bărbați

Intervenție tensionată a polițiștilor într-o comună din județul Bacău. Un echipaj trimis să aplaneze un conflict izbucnit într-un bar a […] Citește!

Tragedie în Târgu Jiu: O doctoriță de 63 de ani a murit după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada

O tragedie a îndoliat comunitatea medicală din Târgu Jiu. Medicul primar ORL Liliana Bobic Predescu, în vârstă de 63 de […] Citește!

Medalie de aur și record mondial pentru România! Echipajul feminin de 8+1 a dominat finala de la Amsterdam

Aur spectaculos pentru România la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. Echipajul feminin de 8+1 a câștigat duminică finala […] Citește!

Incendiu de amploare în Hunedoara: Peste 15 hectare de teren și pădure au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu de vegetație izbucnit sâmbătă în zona Rovina, județul Hunedoara, a afectat mai mult de 15 hectare de teren. […] Citește!

Situația din Marea Neagră contribuie la creșterea prețurilor porumbului și grâului, ajunse la maximele ultimilor trei ani

Contractele futures pentru grâu au încheiat vineri în creștere cu 3,1%, la 784 de cenți pe bușel, după ce au […] Citește!

Accident în centrul Capitalei, în timpul competiției „L’Étape Romania by Tour de France”: Doi bicicliști loviți de o mașină

Un accident rutier s-a produs duminică în centrul Bucureștiului, în timp ce se desfășura competiția „L’Étape Romania by Tour de […] Citește!

AUR propune modificarea Constituţiei pentru ca România să nu mai poată fi ţinută luni întregi fără un Guvern cu puteri depline

AUR propune modificarea Constituţiei pentru ca România să nu mai poată fi ţinută luni întregi fără un Guvern cu puteri […] Citește!

Adrian Câciu propune o taxă pe fiecare tranzacție către pariuri și jocuri de noroc online: „Fenomenul s-a mutat deja în online”

Fostul ministru al Finanțelor Adrian Câciu propune introducerea unei taxe pe tranzacțiile făcute pentru pariuri și jocuri de noroc online, […] Citește!

ANPC a declanșat controale la benzinării în toată țara. Comisarii verifică adaosul comercial și modul cum se schimbă prețul carburanților

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat demararea unei campanii ample de control în benzinării în contextul modificărilor de […] Citește!

Aproape 200 de șoferi, prinși băuți la volan în doar două nopți. Poliția a făcut controale în toată țara

O amplă acțiune desfășurată de polițiștii rutieri în două nopți consecutive a scos la iveală sute de încălcări ale legislației […] Citește!

Reporturi uriașe la Loto: Joker se apropie de 1 milion de euro la categoria I

Premii consistente sunt puse în joc la extragerile Loto de duminică, 30 august, după ce la tragerile de joi, 27 […] Citește!

Vreme schimbătoare în România: furtuni și grindină duminică, apoi temperaturi de 37 de grade

România trece rapid de la instabilitate atmosferică la temperaturi ridicate. Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări Cod galben, […] Citește!

Omul săptămânii

Cristian Ene

Opinie

La moartea lui Sergiu Rizescu. Câteva gânduri şi rânduri

Din ediția tipărită

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!