Web Analytics

Pentru cauza de moarte suspecta, polițiștii au luat moarta de la priveghi și au dus-o la Medicină Legală

de | 22.12.2020 17:38 | Actualitate

În cursul serii de ieri, 21 decembrie, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti au constatat că la o locuinţă de pe raza localităţii Pietroşani, era în desfăşurare un priveghi, cu participarea unui număr mare de persoane.

Citește și  A murit regina-mamă. Rromii de la Costești sunt în doliu

Din verificări s-a stabilit că la locația respectivă rudele unei femei de 73 de ani, se aflau la priveghi, fiind luate măsurile de limitare a numărului de participanți, respectiv de sancționare a persoanelor care nu au respectat măsurile de protecție individuală. Cu această ocazie polițiștiii au constatat că membrii familiei făcuseră toate pregătirile pentru înhumare, fără a sesiza autoritățile, deși decesul ar fi survenit prin spânzurare. Totodată, ascunzând cauza reală a decesului, membrii familiei ar fi efectuat demersuri pentru a obține în mod ilicit actul constatator al decesului.
În cauză verificările au fost preluate de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, care desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Persoana decedată a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Curtea de Argeș, cauza decesului urmând să fie stabilită în urma efectuării autopsiei.
Totodată poliţiştii desfăşoară cercetări şi cu privire la modul în care au fost eliberate documentele constatatoare de deces.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii