Web Analytics
scris vineri, 29.03.2024

Au început lucrările la podul de pe DN 65 B, în comuna Bradu. Inspecție pe șantier

Au început lucrările de reparații și consolidare a podului de pe DN 65 B, în comuna Bradu, în zona de traversare a DJ 659. Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, a fost astăzi pe șantier împreună cu primarul comunei Bradu, Dănuț Stroe, și cu directorul general adjunct DRDP București, Eduard Dima.

Au început lucrările la podul de pe DN 65 B, în comuna Bradu. Inspecție pe șantier

„Pe lângă investițiile de dezvoltare a infrastructurii rutiere, este important să avem grijă și de drumurile și }podurile pe care le avem deja. De aceea investim, prin astfel de lucrări cum este cea de aici, de la Bradu, pentru siguranța traficului rutier. Este o investiție benefică pentru toți șoferii care traversează comuna Bradu spre sudul județului Argeș. DRDP București încă o dată își face datoria față de cetățenii județului Argeș!”, a declarat Ion Mînzînă.

Citește și România împlinește 20 de ani de la aderarea la NATO

„Este o lucrare mult așteptată. În calitate de primar am făcut demersuri în acest sens și mă bucur că DRDP a răspuns pozitiv solicitării noastre. Salut implicarea domnului președinte Ion Mînzînă care ne-a fost și rămâne alături de noi pentru multe proiecte importante pentru Bradu”, a declarat primarul Dănuț Stroe.

Primarul Dănuț Stroe a mai anunțat că în zonă va fi asigurat iluminat nocturn și vor fi reabilitate trotuarele pe ambele sensuri. Aceste lucrări se vor face cu fonduri de la bugetul local.

„Lucrările au drept scop siguranța traficului și prelungirea duratei de viață. Pe lângă intervențiile necesare la consolidarea podului refacem și calea de rulare și asigurăm accesul către zonele pietonale. Vom interveni în curând pe alte două poduri din Argeș care necesită reparații.”, a declarat Eduard Dima.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...