# Convorbiri neconvenţionale cu doctorul Tiberiu Stănescu

# Un doctorat, cumpărat, să zicem în filozofie, de geografie, de politică, este la fel de important ca cel în medicină? Care este mai nociv? Dar ţara? Este ea sănătoasă? La minte şi în simţire? Tulburată? Contaminată? Cu toate organele afectate? Înţesată de microbi şi paraziţi? Programată pentru autodistrugere? Mai are leac?
– Săpaţi cam adânc, maestre. Îmi place, însă nu ştiu dacă am să reuşesc să vă răspund cu aceeaşi adâncime a bisturiului înfipt în gangrena socială de la noi. Teoretic ar trebui ca orice doctorat plagiat sau cumpărat în orice domeniu, să fie anulat. Avantajele pe care le aduce obţinerea acestui titlu nu sunt atât de dătătoare de puteri supranaturale. Se poate ajunge la vârfuri de putere  şi cu mai putină ştiinţă de carte. Despre autodistrugere nu poate fi vorba. Treptat, în măsura în care politicul nu va mai numi în posturi cheie pe “ai noştri” şi din rândul tineretului actual, rămas în ţară, vor ţâşni către vârf valori autentice, ţara îşi va reveni. Deşi nu sunt infectat cu o doză mare de optimism, speranţa mea nu are margini.
# Prin profesie, medicul este obligat să intervină în destinul oamenilor. Singurul care are dreptul sa o facă. Şi dacă tot poate să dea zile de trăit, să prelungească vieţi perisabile, nu-i dă târcoale ispita să se considere un supraom? Un fel de DEMIURG?
– Omul modern se simte din ce în ce mai bine în destinul în care, treptat, se cuibăreşte, ajutat şi de grupul social în care îşi desfăşoară activitatea. Medicul ajută omul în primul rând prin educaţie sănătoasă preventivă, încurajandu-l la un stil de viaţă sănătos. Tratând bolile acute, acutizarile bolilor cronice, vindecând adeseori şi uşurând suferinţa bolilor terminale, este mereu alături de oameni. Nu este şi nici nu se consideră un  supraom, nicidecum un zeu.
# Pe de altă parte, oameni în nevoie asteaptă totul de la el. Uită că şi medicul este unul de-al lor. Că poate avea şi el necazuri. suferinţe, dureri, neputinţe, temeri. Îi cer să fie mereu prezent, peste tot, ca Dumnezeu! Cum vă simtiţi domnule doctor, când, de pildă, bolnavii în stadiul final vă cer să-i salvaţi şi nu aveţi nicio putere?
– Oamenii în suferinţă cer ajutorul medicului şi dacă îl simt aproape şi poate mereu să îi ajute, îl preţuiesc şi se roagă Lui Dumnezeu pentru sănătatea lui. Medicul este un om obişnuit, cu necazuri, suferinţe, dureri şi se poate îmbonlavi oricând de boli care să îi scurteze viaţa. De multe ori angajat frecvent în actul medical multe zile fără pauze de odihnă şi multe nopţi, îşi neglijează deseori familia şi chiar pe el însuşi. Am avut colegi care s-au stins subit în serviciu de gardă sau aflaţi în timpul de gândire, la examene, încuiaţi în camerele clinicilor. Alţii şi-au diagnosticat prea tarziu boli incurabile şi au sfârşit ca orice muritor. În ce mă priveşte, am  suferit deseori în preajma pacienţilor cu boli grave, în stadii terminale, alteori, când am pierdut pacienţi aflaţi în îngrijire, am simţit cum a murit şi ceva din mine. Profesia de medic nu este pentru oricine.