Web Analytics

Atenție la mușcăturile de căpușe! Directorul medical al Spitalului Orășenesc Mioveni vine cu câteva sfaturi

de | 19.07.2021 11:34 | Actualitate

Temperaturile ridicate din această perioadă au favorizat apariția unor paraziţi foarte periculoşi pentru sănătatea noastră: căpuşele. În ultima săptămână, la C.P.U. al Spitalului Orășenesc Mioveni s-au înregistrat mai multe cazuri de persoane muşcate de căpuşe.
„Căpuşele sunt insecte parazite ce se hrănesc cu sânge, iar prin muşcătură poate fi transmisa bacteria Borrelia, ce produce boala Lyme. Odata fixată pe piele, căpuşa nu transmite imediat bacteria în sânge, ci are nevoie între 24 si 72 de ore pentru a infecta gazda.
De câte ori mergem la iarbă verde este recomandat să ne aşezăm pe o patură, nu direct pe iarbă, şi, eventual, să purtăm pantaloni lungi, pentru situaţia în care ne plimbăm printr-o iarbă mare. Astfel, căpuşa să nu se poată fixa de picior. Să ne spălăm seara şi să ne inspectam pielea. Să utilizam spray-uri anticăpuşă, când mergem într-o zonă unde este posibil să fie căpuşe. Să consultăm medicul, dacă am găsit o căpuşă şi nu ştim de cât timp este pe piele, dacă nu am reuşit să o scoatem cu totul, sau dacă apare eritemul caracteristic la locul muşcăturii de căpuşă”, ne-a precizat directorul medical al Spitalului Orășenesc Mioveni – Alexandru Iacobescu, specialist în Chirurgie Generală.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii