Principalele aspecte cărora trebuie să le facă faţă sistemul sanitar din Romania sunt cele legate de costuri şi calitatea serviciilor. Din punct de vedere al costurilor, cele mai  frecvente probleme aflate în dezbatere se referă la insuficienţa fondurilor şi, concomitent, la cheltuirea lor ineficientă.
Sistemul sanitar din România este reglementat actualmente prin  Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Necesitatea unei noi reglementări legislative este dată de numeroasele modificări şi completări la legea menționată, cât şi de disfuncţionalităţile apărute în funcţionarea sistemului de sănătate românesc.
Deşi în ultimii ani bugetul sănătății a crescut atât în cifre absolute, de la circa 90 Euro/locuitor la peste 200 Euro/locuitor, cât şi ca pondere în PIB de la cca. 3% la 4%, totuşi România continuă să fie pe unul dintre ultimele locuri din UE în ceea ce priveşte resursele alocate sănătăţii.

Sectorul spitalicesc din România consumă în mod constant peste 50% din bugetul CNAS

Datorită ineficienței de acoperire a serviciilor medicale de către Casa de Asigurări de Sănătate proporţia persoanelor care achită direct, din propriul buzunar, serviciile de sănătate este în creştere, iar aceste cheltuieli au crescut şi ele, mărind vulnerabilitatea financiară a populaţiei. Consecinţa acestei situaţii este reducerea accesului la serviciile de sănătate necesare, în special a populaţiei cu venituri reduse.
Poziţia netă a populației din România în favoarea asistenţei spitaliceşti, față de cea primară sau de ambulator, este reflectată de numărul internărilor, excesiv de mare față de media europeană. Aceasta face ca sectorul spitalicesc din România să consume în mod constant peste 50% din bugetul CNAS, cu 10 procente mai mult decât media alocată în UE.
Este necesară modificarea formei de organizare a spitalului, astfel încât să permită stimularea practicilor eficiente şi penalizarea celorlalte, prin acordarea posibilităţii ca spitalele să devină unităţi cu statut de fundaţie sau chiar de societate comercială. Spitalele vor putea să se asocieze/unească între ele, dar pot concomitent să încheie contracte de furnizare de servicii cu unul sau mai mulți asiguratori de sănătate, dar şi contracte de colaborare în furnizarea de servicii de sănătate cu alţi furnizori, inclusiv din asistenţa medicală primară şi ambulatorie.
În bugetul total al sistemului sanitar din România medicamentele reprezintă aproape un sfert, mult peste media ţărilor europene. În acelaşi timp creşterea accentuată a bugetelor pentru medicamente, mai ales în ultimii 4 ani, s-a făcut în principal pe seama unor medicamente din import extrem de scumpe. Este de aceea necesară o orientare către medicamentele generice şi o aplicare a taxei clawback, chiar modificată.

Sistemul de sănătate are nevoie de un program de îmbunătăţire a calităţii serviciilor de sănătate

Resursele alocate asistenţei medicale primare au fost în permanenţă mult sub media UE, neatingând niciodată 10% din bugetul alocat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Lipsa de aparatură, refuzul lucrului în echipă a medicilor de familie (80% din cabinetele acestora fiind individuale), cât şi decuplarea asistenţei medicale primare de celelalte servicii de sănătate a dus la o contribuție redusă a medicilor de familie la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienţilor.
De aceea, activităţile de prevenţie, precum şi unele facilități administrative şi financiare pentru derularea în bune condiţii a activității cabinetelor medicale de medicină primară urmează să devină o responsabilitate partajată de administraţia de la nivelul local cu cea naţională.
Programele naționale de prevenire şi combatere a unor boli importante (diabet, hepatite, SIDA etc.), care consumă peste 1/3 din bugetul de medicamente, vor trebui să stabilească, prin negociere între ministerul sănătății numărul total de pacienți ce va fi tratat cu suma disponibilă. Depășirea numărului de pacienți tratați va putea fi făcută cu suportarea costurilor de către producători.
Casele de asigurări private, ce vor apărea potrivit noii legi a sănătății, vor putea să ofere în plus servicii medicale, fie în cadrul bugetului primit de la CNAS, fie solicitând o coasigurare suplimentară voluntară, care va fi suportată de către angajator sau de asigurat şi va fi deductibilă fiscal, ceea ce va creşte gradul de atractivitate al acesteia.
Sistemul de sănătate are nevoie de un program de îmbunătăţire a calităţii serviciilor de sănătate şi care să furnizeze informaţii legate de calitatea furnizării serviciilor şi să urmărească îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor de sănătate. Acest sistem de calitate va evalua şi îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale, va menţine şi va creşte satisfacţia pacientului, va demonstra şi va eficientiza cheltuirea fondurilor în sistemul de sănătate.
Conf. univ. dr. Mihai G. Man