Săptămâna trecută, cu ocazia unei vizite efectuate la Liceul Teoretic din Domneşti, a fost constituită Asociaţia Româno Japoneză de Educaţie şi Ştiinţă (ARJES), ce are ca scop crearea unui punct de legătură între Europa şi Asia prin România, parteneriate între universităţi şi şcoli din cele două ţări, precum şi expoziţii ale studenţilor români la Universitatea Kinki din Osaka. Delegaţia niponă, sosită în Argeş, a fost compusă din prof. univ dr. Tomohiro Moriyama de la Universitatea Kinki din Osaka, conducătorul delegaţiei şi totodată co-preşedintele japonez al ARJES, prof. univ. dr. Masafumi Fukumori de la Facultatea de limbi străine din Kyoto, co-vicepreşedintele japonez al Asociaţiei şi prof. univ. dr. Masashi Koyama tot din cadrul Facultăţii de limbi străine din Kyoto. În ceea ce priveşte partea română a conducerii Asociaţiei Româno Japoneze, aceasta este alcătuită din: prof. Corina Oprescu de la Colegiul Naţional „Zinca Golescu”, co-preşedinte, istoricul Gheorghe Rotaru, co-vicepreşedinte şi prof. Emil Oprescu, preşedintele Consiliului Director. Menţionăm că sediul ARJES va fi la Piteşti.
La Mioveni, niponii au jucat hora şi au primit în dar macheta unui Duster
După ce, în primele zile ale vizitei, oaspeţii japonezi au vizitat Liceul Teoretic din Domneşti, Primăria Sectorului 4, Parlamentul şi sediul U.N.E.S.C.O. România din Bucureşti, luni, 17 februarie, delegaţia, după ce a fost primită la Consiliul Judeţean Argeş, s-a deplasat la Mioveni. De fapt, la Mioveni, au mers doar doi din cei trei oaspeţi sosiţi în Argeş, este vorba de co-preşedintele Moriyama şi de co-vicepreşedintele Fukumori. Prima oprire, în oraşul Daciei, a fost la primărie, unde a avut loc o scurtă conferinţă la care au participat şi Cristian Gentea, directorul adjunct pe Securitate Nucleară la ICN sau inspectorul general al IŞJ Argeş, Florin Gardin. Aici, Gheorghe Rotaru i-a acordat o plachetă, din partea ARJES, primarului Ion Georgescu şi şi-a exprimat dorinţa de a se realiza un „parc şcolar” în cadrul Parcului Industrial, Tehnologic şi Ştiinţific ce se va realiza la Mioveni.
A urmat o deplasare la Grădiniţa cu program prelungit nr. 12 Tic-Pitic din oraş, unde au fost vizitate două clase de copii şi a fost prezentat şi un scurt moment artistic, foarte gustat de către oaspeţii niponi. Momentele de spectacol au continuat şi la Centrul Cultural Mioveni, unde cei doi japonezi, dar şi primarul Georgescu şi şeful IŞJ, Florin Gardin au jucat hora mare pe scenă, alături de tinerii din ansamblul centrului. Totodată, conducătorului delegaţiei nipone, Tomohiro Moriyama, i-a fost înmânat de către edilul Ion Georgescu, macheta unui Duster, prezentat ca şi simbol al Mioveniului. Cea de-a patra parte şi ultima a vizitei japoneze la Mioveni s-a desfăşurat la Institutul de Cercetări Nucleare (ICN).
Ionuţ BURCEA
0 Comentarii