Tragedie la Spitalul Orășenesc „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bicaz. Un asistent medical de 35 de ani, care lucra la Unitatea de Primiri Urgențe, a fost găsit fără viață chiar în timpul serviciului, de către colegii săi.
Bărbatul lucra de mai mult timp în cadrul UPU și era cunoscut de colegi drept un om empatic și atent cu pacienții. Asistentul a fost găsit într-o cameră din cadrul Unității de Primiri Urgențe. Colegii au alertat autoritățile, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Din primele verificări, pe trupul bărbatului nu au fost identificate urme vizibile de violență. O posibilă cauză medicală este luată în calcul, însă aceasta va putea fi stabilită cu exactitate doar în urma necropsiei.
Reprezentanții spitalului au anunțat decesul și au transmis că dispariția lui Octav este o pierdere pentru întreaga echipă medicală. Colegii îl descriu ca pe un profesionist implicat, care își făcea meseria cu grijă față de pacienți și cu respect față de cei alături de care lucra.



























0 Comentarii