Web Analytics

Artă persană, la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu”

de | 15.12.2016 15:51 | Actualitate

Iarăși generos cu ai săi concetățeni doctorul în istoria islamului, Mihai Cernătescu, prin mijlocirea căruia – joi, 8 decembrie – a fost vernisată, la Biblioteca Județeană Argeș, o nouă expoziție de artă persană. Vitrinele, simezele, holul au rezonat imediat cu timpul grav, impregnat în obiectele cu patină, cele mai multe dintre ele aflate în proprietatea Ambasadei Republicii Islamice Iran la București. De altfel, vernisajul s-a desfășurat cu participarea înaltului oficial al statului-oaspete, care a subliniat importanța raporturilor cordiale, pe care cele două națiuni, română și iraniană, le-au dezvoltat de-a lungul anilor. Impresia de fabulos, atașată evenimentului de directorul instituției-gazdă, Octavian Mihail Sachelarie, este puternică. De la arta decorativă, cu tușe serafice ca legendele pe care le sugerează, până la vasele vechi, trusele de caligrafie și țesăturile cu o cromatică în stare să dea foc imaginației, totul respiră o anume temeinicie, o așezare fermă într-o buclă istorică, pe care nimeni n-ar putea-o vreodată desface.

Exponatele, puse la vânzare în scop umanitar 

Iranul contemporan este prezent prin fotografiile despre industriile importante și despre domeniile de vârf, de asemenea prin exponatele puse în vânzare, cu scopul strângerii de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer. Un moment special le-a fost rezervat, în cadrul vernisajului, dr. Mihai Cernătescu și traducerii din persană a „Peripețiilor lui Nastratin Hogea”. Mihai Cernătescu a inclus în volum, secondat de prof. Naser Nikoubackht, 500 de povestiri din folclorul iranian, care-l au ca erou pe vestitul învățat, atât de gustat de cititorii de toate vârstele. Volumul, primul de acest fel de la noi, a fost lansat, în premieră, în luna noiembrie, la Târgul de Carte „Gaudeamus”. Denisa Popescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii