Web Analytics

Don Armando s-a prezentat neregulamentar la întâlnirea cu Rovana Plumb

de | 9.05.2019 13:13 | Culise

Mai de voie, mai de nevoie, convocat de conducerea partidului, don Armando de la Păduri s-a prezentat la întâlnirea cu Rovana Plumb de marți, la mitingul electoral de la Pitești. Însă, neregulamentar. Adică nu avea, așa cum suna imperios mesajul primit de la mai-marii PSD, niciun obiect vestimentar roșu. Până și Gabriela Zoană, care, aparent, făcea notă discordantă de restul doamnelor pesediste, pentru că avea o ținută în alb și negru, cel puțin și-a aplicat un ruj roșu și zâmbetul larg din dotare. În schimb, pe fața lui Chiriloiu se putea citi doar un rictus greu de ascuns, cauzat de neplăcerea de a se afișa la întâlnirea de partid, cu toate că anunțase în prealabil că ar prefera să nu fie deconspirat ca activist de partid, dat fiind statutul lui de funcționar al statului. Oricum, s-a făcut nevăzut cât ai zice… urs. Nu știm cât de mulțumiți or fi fost șefii politici, dar nici alaiul de silvicultori cu care a venit nu impresiona numeric sau prin modul de prezentare, numărul șefilor de ocoale și inginerilor silvici aduși nedepășind cifra zece. Unde sunt vremurile în care Don Felipe Georgescu strângea sute de pădurari la adunările din campania electorală?
(ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii