Web Analytics
scris joi, 15.07.2021

Argeşul, peste două mii de paturi în spitale

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă (foto), a aprobat în această lună numărul de paturi, pe 2021, din unităţile sanitare publice şi private pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă.
Judeţul Argeş figurează în ordinul ministerial cu 2.812 paturi, cu 76 mai multe față de dinainte de pandemie, în condițiile în care a fost dat în folosință și noul spital de la Mioveni.

Argeşul, peste două mii de paturi în spitale

Bucureştiul are 20.331 de paturi aprobate, la fel ca în anii anteriori. Judeţul cu cel mai mare număr este Cluj – 6.237, iar cel cu cel mai mic este Ilfov – 654 paturi. Totalul pe țară numără 119.579 paturi.
În plus, Argeşul se află printre cele 17 judeţe în care funcţionează unităţi sanitare cu paturi aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie şi în subordinea Academiei Române.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și România, la coada UE după dotarea spitalelor cu computere tomograf şi unităţi IRM

Citește și Femeile Social Democrate – donații pentru pacienții din spitale, în Joia Mare

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită