La Paris, pe frontispiciul Pantheonului stă scris: ”Aux grands hommes la patrie reconnaissante” (trad. – Marilor oameni patria le e recunoscătoare). Iar fraza nu e doar o scrijelitură prozaică într-un perete rece. E o realitate aplicată și în Franța, și în Anglia, și în America și în toate marile țări civilizate. Țări care își onorează cu fapta personalitățile, le sprijină și le ajută când ajung la bătrânețe. Din păcate, în România și în Argeș situația stă tocmai pe dos. Marile personalități sunt uitate în masă, singurul ”sprijin” fiind întotdeauna o diplomă care nu ține de cald sau de bani. Iar un astfel de exemplu, cât se poate de relevant și dureros, l-am văzut zilele trecute. Sâmbăta trecută m-am intersectat fără să vreau în Piața Ceair cu venerabilul profesor Marin Mocanu, cel care a fost primul rector al Universității din Pitești, în fapt ctitorul învățământului superior argeșean. Făcea mici cumpărături. Era singur – iubita sa soție s-a prăpădit acum câțiva ani – și pe chipul său se citeau deopotrivă tristețe, blândețe, înțelepciune și împăcare cu senectutea. Singur și uitat cam de toți. Singur – ce paradox sociologic! – într-o mare de oameni egoiști, preocupați doar de binele propriu și de shopping, fără nici cea mai mică empatie protocolară față de cei mai triști și mai în vârstă. Oameni care uită prea des valorile. Pe profesorul Mocanu l-au uitat și Universitatea din Pitești, și Primăria Pitești și Consiliul Județean Argeș. L-au uitat pe cel care și-a dedicat 56 de ani din viață învățământului și lingvisticii. L-au uitat pe cel care a construit învățământul superior argeșean de la o clădire și un scaun. La propriu. L-au uitat pe cel care a absolvit în 1950 cu ”Diplomă de merit” – lucru rarisim în acea perioadă – Facultatea de Filologie a Universității București, având profesori-titani precum George Călinescu și Tudor Vianu, după care a devenit asistentul marelui academician Alexandru Rosetti.
Profesorul Marin Mocanu a fost un dascăl de vocație și de o probitate morală excepțională, cum prea puțini sunt dascălii de azi de la Universitatea din Pitești, o universitate cuprinsă tot mai mult de mercantilism păcătos și de intrigi și interese ce îi erodează constant și sigur valoarea și credibilitatea.
Ce a făcut Primăria Pitești pentru o asemenea personalitate? Nimic. Primarul Pendiuc l-a făcut Cetățean de Onoare pe Mutu, dar l-a neglijat cu lejeritate pe profesorul Mocanu. S-a gândit cineva din conducerea orașului și a județului la vreun sprijin financiar, la un soi de rentă viageră pentru acest simbol al învățământului? Nu, niciodată. Consiliul Județean Argeș dă pe bandă rulantă anual diplome pentru Fiii și Cetățenii de Onoare ai Argeșului. Diplome și atât. O ”diplomiadă” care nu îi ajută cu nimic pe cei care au nevoie și de un sprijin concret la senectute. V-ați gândit vreodată domnule președinte Tecău, v-ați gândit vreodată domnule rector Didea că profesorul Marin Mocanu are nevoie să nu fie uitat? V-ați gândit vreodată la fapte în loc de vorbe goale și diplome banale? Iar exemplul profesorului Mocanu nu e singular. Un alt exemplu ce îmi vine în minte este cel al reputatului profesor Eduard Minasian, și el uitat de autorități când e vorba de sprijin cu fapta și nu cu vorba. Mai lăsați diplomele și banii cheltuiți pentru tot soiul de acțiuni ineficiente și redirecționați fonduri pentru promovarea și sprijinirea valorilor, fie ele în primăvara sau iarna vieții.
E teribil și deprimant până la lacrimi să fii singur și bătrân în plină iarnă, să vezi că nu te mai sună nimeni, că nu te mai caută niciunul dintre cei pe care i-ai format sau dintre cei care au beneficiat direct de ceea ce ai construit.
Sunt fericit și norocos că l-am avut profesor pe domnul Marin Mocanu, că am avut șansa de a mă număra printre cei cărora le-a împărtășit o parte din harul și erudiția sa. Sunt însă trist că a fost uitat. M-aș bucura ca măcar acum – în al 12-lea ceas – cei care au declarații de avere lungi cât o nuvelă – inclusiv de la Universitatea din Pitești – să își aducă aminte de profesorul Marin Mocanu. De OMUL a cărui declarație de avere nu o vor găsi niciodată. Pentru că nu are avere. Ba da, profesorul Marin Mocanu are o declarație de avere pe care nu o deține probabil niciunul dintre cei ajunși în funcții de conducere academice sau publice. Este declarația de avere intelectuală excepțională, pe care nu i-o poate copia și lua nimeni.
Denis Grigorescu
0 Comentarii