# Suntem locul 1 pe ţară la creştere economică. Potrivit unui studiu Econtext, per ansamblu, la finele acestui an, toate județele se vor înregistra cu o creștere economică aferentă perioadei 2009 – 2012, aceasta situându-se în palierul 9% – 30%. Astfel, în intervalul menționat, cel mai puternic avans va fi înregistrat de județul Argeș. În 2009, produsul intern brut (PIB) al Argeșului s-a situat la 17,5 miliarde de lei, iar în 2012 se estimează că va ajunge la 22,8 miliarde de lei. Aceasta înseamnă un avans de 30,3%, ceea ce conduce la o medie anuală a creșterii economice de 7,6%.
Dacă ne uităm la schimburile comerciale efectuate de județele României, vom observa că tot Argeșul e în top și că nu toate județele știu să facă afaceri și să fie pe plus. Județe profitabile sunt considerate acelea unde exporturile depășesc importurile, unde rămânem pe plus după ce vindem ceea ce producem și cumpărăm ceea ce consumăm. În valoare absolută, cel mai profitabil județ este Argeșul pentru că, în luna ianuarie, exporturile firmelor de aici s-au ridicat la 359.288.000 euro, iar importurile argeșenilor au însumat 252.767.000 euro, ceea ce înseamnă un profit de 106.521.000 de euro, cu peste 40 de milioane de euro mai mult decât județul Timiș, care se plasează pe locul doi. Nici la capitolul mașini agricole nu stăm rău, Argeșul având, alături de Covasna, cel mai mare parc de tractoare și utilaje agricole din țară, ce-i drept cea mai mare a lor destul de vechi. F.S

Pitești: Au început lucrările de introducere a rețelelor de apă și canalizare în colonia ACH
În colonia ACH au început astăzi, 2 octombrie 2023, lucrările de introducere a rețelelor de apă și...
02.10.2023 18:48
0 Comentarii