Argeșul a dat țării doi mari gânditori, pe Petre Țuțea și pe Dumitru Cristian Amzăr. Primul, socotit de Cioran ca fiind „singurul geniu din Balcani”, a fost mult mai celebru, dar s-a risipit în vorbe de duh, neavând talent la scris. Al doilea a lăsat o operă temeinică, dar prea puțin cunoscută, fiindcă a trăit, din tinerețe, în Germania. Cei doi au avut în comun legionarismul. Dar altceva vrem să prezentăm aici, și anume legătura dintre D.C. Amzăr și Martin Heidegger, cel mai mare filosof al lumii din secolul XX, și el tot fascist!

Dumitru Cristian Amzăr, născut la 21 octombrie 1906, la Cerşani (Suseni), a urmat Liceul „I.C. Brătianu“ și Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti (licenţa o obţine în 1930, sub îndrumarea lui Nae Ionescu). Filosoful și gazetarul Nae Ionescu îl trimite în Germania, la Freiburg, ca să studieze cu Heidegger, pentru a nu se risipi, alături de Dimitrie Gusti, în cercetări monografice de teren.

I-a fost student, iar peste 10 ani a conferențiat în fața magistrului

Cum preda Heidegger? Iată mărturia lui Amzăr: ,,Primul seminar a fost chiar pe 1 aprilie (1932). A venit un om mic de statură și a șters tabla. Mi-am spus: se vede buna organizare germană; înainte de a veni profesorul vine omul de serviciu și face curat. Însă, când a întors ochii către mine, mi-am dat seama că omul acela, îmbrăcat în costumul tradițional din Pădurea Neagră, nu era om de serviciu. Era Heidegger însuși. Seminarul la care participam era un seminar pentru începători. Studentul nu trebuia să cunoască nici un text filosofic, dar trebuia să fie dispus să intre într-un dialog cu Heidegger. De pildă, când aborda chestiunile, nu puteam da ca răspuns niciodată ceea ce scrisese el. «Ceea ce am scris eu – replica el – știu! Vreau să aflu ce citești tu, cum interpretezi dumneata, opinia dumneavoastră! Nu vreau să mă citezi!» Aceasta o făcea în seminarul cu începătorii. Dar în celălalt seminar – pentru avansați – am fost numai 15 persoane. Lucrasem «Fenomenologia spiritului», de Hegel. Am citit numai zece pagini într-un semestru. În acele zece pagini a intrat toată istoria metafizicii. A fost de necrezut cum putea să ne facă să gândim și cum puteam să intrăm în gândirea filosofului, să nu vorbim despre filosof, ci să încercăm să căutăm ceea ce a gândit el, ceea ce l-a motivat, ceea ce l-a pus în mișcare…”

Citește și Maestrul Cotimanis, premiat la Londra pentru rolul din filmul „Între Chin şi Amin”

Interesant e și alt aspect. Dumitru Cristian Amzăr i-a fost student lui Heidegger în 1932-1933, ca, peste un deceniu, la 10 mai 1944, să conferențieze în fața magistrului la Freiburg! Din jurnalul lui Amzăr (tipărit în România de Dora Mezdrea, sub titlul ,,Jurnal berlinez”) mai cităm aici câteva însemnări: ,,Mi-aduc aminte că una din obiecțiile pe care le aducea, în cursurile sale, Heidegger filosofiei lui Descartes era lipsa completă a oricărei perspective istorice. Descartes filosofează în absolut. Cred că prima oară această învinuire i-a fost adusă lui Kant, și anume de către contemporanul și concetățeanul său, Hamann, Magul Nordului” (27 august 1942) * ,,Primit la gară de lectorul nostru la Freiburg, Vuia, și prietenul lui de filosofie, Biemel, neamț din România, mai mult român decât german. Ambii, studenți la Heidegger.

Citeșteși Nicolae Nica, artistul popular din Chilia Făgeţelului

Am regăsit, aproape neschimbat, același Freiburg pe care l-am lăsat în toamna lui 1933, cu străzile lui străbătute de mici pârâiașe și foarte multă lume pe bicicletă.” (9 mai 1944)* ,,Zece mai la Freiburg; (…) deseară la orele 7 este conferința mea, la universitate. //La conferință, public universitar, prefectul poliției, fostul meu profesor, Heidegger. Foarte călduros prezentat de prof. Langendorff, care mi-a mulțumit și la sfârșit (…) După conferință, mică recepție în restaurantul Baren, unde am fost foarte bine ospătați – mai ales în ce privește vinul. Au rămas până la sfârșit toți oaspeții, în frunte cu Heidegger….” (10 mai 1944) * ,,La Freiburg, mi-am reamintit, împreună cu profesorul Heidegger, de diferiți colegi ai mei, din vremea când am studiat acolo…” (21 mai 1944).

La nivelul acesta ajunsese filosofia românească, la a sta la taclale cu cel mai mare gânditor din secolul XX. Astăzi nici nu contăm pe piața ideilor pe plan european. Amzăr s-a stins din viaţă la Sigmaringen, pe 10 martie 1999, lăsând în urmă o operă impresionantă, din care au fost traduse doar 5 volume, vârful aisbergului… E cvasi-necunoscut în țară, iar la Pitești și mai puțin.

Citește și Pafnutie Pătrăşcanu, unul dintre cei mai cruzi torţionari din Fenomenul Piteşti