Artiștii populari reprezintă nişte oameni aparte în arealul românesc. Ei încercă să-şi demonstreze măiestria în diverse meşteşuguri. La sărbătoarea tradiţiilor ei sunt prezenţi ilustrând domenii precum prelucrarea lemnului, a fierului, industria casnică, măiestria dovedită în cusut-ţesut, împletituri, cojocărit, olărit, măşti, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi pe sticlă, instrumente muzicale sau podoabe. Sunt oameni simpli, cu un bun-simţ rar întâlnit. Mâinile lor măiestre fac lucruri pe care noi, muritorii de rând, nici nu visăm să le înfăptuim vreodată. Să te afli în preajma acestor oameni e mai mult decât un privilegiu. La granița Argeșului cu Oltul, pe cursul superior al râului Vedea, s-a statornicit unul dintre cei mai importanți mesageri ai artei populare, Nicolae M. Nica. Născut în 1917, în timpul Primului Război Mondial, Nicolae M. Nica a fost un român adevărat, care a luptat pentru țara sa în cel de-Al Doilea Război Mondial, fiind prizonier în trei lagăre rusești. După întoarcerea din război, satul Izvorani din Ștefăneștii Muscelului este locul unde-și găsește liniștea și inspirația.

Are un muzeu în propria casă

A dorit să lase ceva urmașilor săi, iar acest lucru s-a împlinit, după multe opreliști, materializându-se printr-un muzeu în propria casă, acolo unde s-a născut. De cum intrăm în Muzeul Satului de la Chilia-Făgețelu, avem impresia că intrăm într-o lume pierdută în negura vremurilor, atunci când dacii liberi din afara provinciilor romane legitimau statornicia în așezarea și necropola de pe Valea Râului Ciorâca. Pășind către sălile de expunere ale Muzeului Satului „Nicolae M. Nica”, sentimentul că ne întoarcem în timp este copleșitor. Cei care au petrecut copilăria și adolescența în satul tradițional își amintesc cu nostalgie de felul cum se muncea, de modul în care se construia, de îmbrăcămintea purtată și de interiorul locuinței țăranești. Celor mai tineri li se pare o lume necunoscută, pe care o privesc cu rece interes și curiozitate. Și totuși, această lume a fost ieri, anii care ne separă de ea abia dacă depășesc viața unui om. Nea Nica spunea că piesele expuse într-un muzeu, definit sugestiv ca un scut care apară tradițiile unui popor, fără de care acesta dispare ca națiune, se privesc pe îndelete, pentru a înțelege cursul vieții. Sala destinată prezentării ocupațiilor și meșteșugurilor este locul unde se regăsesc uneltele specifice, recuperate după multe căutări de nea Nica, de la oamenii din satele zonei. A depășit orice obstacol, pentru că și-a urmat cu încăpățânare visul, aducerea satului tradițional în muzeu.

Buduroiul din expoziția de la Chilia este o raritate

Ne vine greu să credem astăzi, dar cu ceva timp în urmă pământurile se arau cu pluguri trase de boi sau vaci, terenurile se curățau cu grape din marăcini sau din lemn, se foloseau furci din lemn, seceri, coase, dârmonuri pentru vânturatul grâului, pari pentru pus porumbul. Semințele de grâu, orz, secară, boabele de porumb necesare însămânțării din anul viitor se păstrau în coșuri confecționate din nuiele împletite și lipite în interior cu argilă, sau în buduroaie din trunchiuri de salcie sau plop scobite în interior. Buduroiul din expoziția de la Chilia este o raritate. Țăranul român lucra din greu și se ajuta de animalele crescute în gospodărie, după cum putea fiecare. Spiritul de solidaritate în satele românești era încă viu și munceau pe ajutate. Muzeul satului de la Chilia-Făgețelu este întregit de piesele sculptate de Nicolae M. Nica în lemn și os, creația sa aflându-se undeva la granița dintre arta tradițională, artă cultă și artă naivă. Deși se revendică din tradiție, Nicolae M. Nica a inserat în operele sale simboluri și metafore surprinzătoare, dorind să transpună într-o manieră proprie ceea ce a câștigat pe drumul plin de mărăcini. Nicolae M. Nica spunea cândva că piesa intitulată „Poetul”, realizată de el în formă de peniță, are „o linie care simbolizează unda telepatică a gândirii”. S-a aplecat cu nespusă dragoste asupra lemnului, pentru că lemnul este o viață traită împreună de când era copil. A simțit căldura lemnului și l-a lăsat să vorbească singur. Din venerație, l-a prelucrat dintr-o singură bucată. Nimic nu este tăiat pentru a fi lipit sau unit ulterior.

A fost unul dintre puținii creatori populari care au descris virtuțile osului

Cu doi ani înainte să treacă la Domnul, în 2012 (avea 96 de ani), când a primit din partea Centrului Creației Populare Argeș premiul ”Din Vasilescu” pentru sculptură, în cadrul Expoziției Naționale de Artă Naivă, Nicolae Nica spunea că a lucrat mult cu dalta și freza, dar cel mai mult a lucrat la puterea de judecată. O parte din operele în lemn sunt inspirate din viața satului, din jocurile tradiționale, sculptând adevărate compoziții coregrafice. Privindu-le, pare că simțim mișcarea, că auzim muzica tarafului din mijlocul horei, că simțim bucuria oamenilor și vraja dansului. A fost unul dintre puținii creatori populari care a descris virtuțile osului, frumusețea și durabilitatea acestuia. A știut ce fel de os să aleagă, cât să-l fiarbă, cum să-l șlefuiască, folosindu-se de unelte pe care și le-a confecționat singur din diferite metale. A preferat subiecte din istorie, oameni și fapte din conștiința poporului, scene de familie, obiceiuri etc. Din lemnul tare de nuc, cireș, păr, stejar a realizat compoziții cu intarsie din os, aluminiu și cupru. Unele dintre acestea intră în sfera abstractului și capătă denumiri alegorice: „Lucrare infinită”, „Dor”, „Neant” etc. Arta lui Nicolae M. Nica nu și-a uitat scopul. Ea nu este doar frumoasă, ea are menirea de a educa, de a responsabiliza, de a îndemna. Acest filon tradițional urmărit în spațiul expozițional din interiorul muzeului este completat de ansamblul expus în curte. Lucrări mari, cioplite în lemn, și reconstituirea unei gospodării țărănești. Grupurile statuare, numite „Respect”, „Omenie”, „Ospitalitate”, transmit valorile morale ale familiei țărănești, părinți și copii bucuroși să întâmpine oaspeții ce trec poarta muzeului. Nicolae M. Nica a plecat în Ceruri să sculpteze frumusețile pe care ni le-a lăsat pe pământ spre bucuria și împlinirea noastră.
Informaţii preluate dintr-un material semnat de prof. dr. Sorin Mazilescu