Web Analytics
scris miercuri, 01.03.2023

Argeșean trimis în judecată pentru înșelăciune și furt. Cinci persoane i-au căzut victime

În perioada februarie 2022–ianuarie 2023, un bărbat de 50 de ani, din Bradu, a indus în eroare cinci persoane, pe fondul unor pretinse prietenii și prin prezentarea ca adevărată a unor împrejurări nereale, și a obținut asfel sume de bani și bijuterii.

Argeșean trimis în judecată pentru înșelăciune și furt. Cinci persoane i-au căzut victime

Citește și: Trei deținuți de la Mioveni le-au povestit elevilor de ce au ajuns la închisoare

Ca urmare a activității infracționale, cel în cauză ar fi obținut aproximativ 10.000 lei, 2.500 euro și bijuterii din metale prețioase.

Pe 8 februarie, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior în cazul său a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, timp de 60 de zile.

Iar pe 28 februarie, poliţiştii de investigații criminale din cadrul Secţiei 3 Piteşti au finalizat cercetările în mai multe dosare penale privindu-l pe împricinat, aflate sub supravegherea procurorilor, privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și furt.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată – după cum ne informează Biroul de presă al IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită