Web Analytics
scris joi, 29.02.2024

Argeș: Reținut după ce a încălcat obligațiile impuse prin ordin de protecție

În ziua de 28 februarie a.c., în jurul orei 16:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, din cadrul compartimentelor proximitate și investigații criminale, au efectuat verificări privind respectarea ordinului de protecție emis de instanță, privind pe un bărbat de 49 de ani, din Curtea de Argeș, față de care a fost stabilită interdicția de a se apropia de fosta concubină.

Argeș: Reținut după ce a încălcat obligațiile impuse prin ordin de protecție

Bărbatul în cauză a fost depistat în flagrant delict, încălcând această obligație. Totodată, cel în cauză s-a manifestat agresiv, fiind condus la sediul poliției, pentru cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a obligațiilor impuse prin ordinul de protecție, conform art. 47 din Legea 217/2003.

Citește și Transportul public metropolitan va fi extins pentru Izvorani – Ștefănești

După administrarea probatoriului, bărbatul de 49 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...