Web Analytics
scris marți, 26.12.2023

Argeș. La volanul mașinii care a acroșat două fetițe se afla un tânăr de 22 de ani!

Biroul de presă al IPJ Argeș ne-a furnizat amănunte privind accidentul petrecut marți, 26 decembrie, în comuna Micești, satul Păuleasca, pe Drumul Județean 740, atunci când un autoturism a accidentat doi copii.

Argeș. La volanul mașinii care a acroșat două fetițe se afla un tânăr de 22 de ani!

Citește și: Accident în Argeș. O fată de 7 ani, în stare foarte gravă!

Din verificările preliminare ale polițiștilor Biroului Rutier Pitești a rezultat că, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei, un tânăr de 22 de ani, din comuna Micești, circulând spre Mălureni, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului și acroșând două fetițe, cu vârste de de 3 și, respectiv, 7 ani.

Ambele fetițe au suferit leziuni, fiind transportate la o unitate medicală pentru îngrijiri. Conducătorul auto nu a consumat alcool, acest lucru reieșind din verificarea cu etilotestul.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dani Coman faţă cu reacţiunea…

Prin demiterea lui Dică de pe banca alb-violetă, Dani Coman a demonstrat că are sânge rece de președinte. Chiar declarația lui, din interviul...

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...