Web Analytics
scris luni, 21.08.2023

Argeș: Cinci persoane rănite într-un accident produs de un șofer beat

4 adolescenți și șoferul vinovat au fost răniți, la Schitu Golești, după ce conducătorul auto care consumase alcool a intrat în plin într-o mașină care venea din sens opus.

Argeș: Cinci persoane rănite într-un accident produs de un șofer beat

În dimineața zilei de 21 august, polițiștii din Câmpulung au intervenit în urma unui apel de urgență la numărul 112, privind un eveniment rutier petrecut pe DN 73, în localitatea Schitu Golești, scrie Gazeta de Stalpeni. La scurt timp de la eveniment, pompierii SMURD de la Detașamentul Câmpulung au intervenit la locul accidentului. Trei autoturisme fuseseră implicate, dintre care unul era parcat.

Potrivit comunicatului Poliției, în urma cercetărilor efectuate a fost stabilit că un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Godeni, conducând pe DC 10 dinspre Cotești către DN 73, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula pe DN 73 din direcția Câmpulung către Pitești. Al doilea vehicul era condus de un tânăr de 20 de ani din Stâlpeni și în care se aflau alți trei tineri, cu vârste de 17, 20 și 21 de ani. Evenimentul rutier a avut consecințe grave, atât pentru șoferii celor două autoturisme implicate, cât și pentru pasagerii din mașina condusă de tânărul de 20 de ani care au fost răniți în urma coliziunii.

 

 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *