Web Analytics
scris miercuri, 18.10.2023

Argeș: Cercetări finalizate de polițiști într-un dosar de lipsire de libertate în mod ilegal și agresiune sexuală

În ziua de 17 octombrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Hârtiești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, referitor la săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și agresiune sexuală, în care bărbatul bănuit de săvârșirea faptei este cercetat în stare de arest preventiv.

Argeș: Cercetări finalizate de polițiști într-un dosar de lipsire de libertate în mod ilegal și agresiune sexuală

Din cercetări s-a stabilit că, în dimineața zilei de 03 septembrie a.c., începând cu ora 06:00, un bărbat de 45 de ani, din Hârtiești, ar fi agresat sexual și lipsit de libertate o minoră de 16 ani, pe care ar fi condus-o, prin întrebuințarea de amenințări, la locuința acestuia, unde s-ar fi încuiat în interiorul imobilului.

Cei în cauză ar fi realizat deplasarea cu autoturismul condus de fiica bărbatului, de 19 ani, cea din urmă corespondând prin mesaje cu minora, și apelând la S.N.U.A.U. 112 ca urmare a solicitării acesteia, fiind eliberată în urma intervenției polițiștilor.

Citește și Video. Prefectul de Argeș a vorbit despre droguri cu elevii de la „Brătianu”. „Cu unele întrebări ne-au surprins”

Reamintim că, în ziua de 04 septembrie, după administrarea probatoriului în dosarul penal aflat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, bărbatul de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. În ziua următoare, de 05 septembrie, bărbatul a fost prezentat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung în fața instanței competente, iar Judecătoria Câmpulung a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *