Web Analytics

Argeș. Bărbat lovit mortal de un utilaj, la serviciu, chiar în Vinerea Mare

de | 22.04.2022 10:05 | Actualitate

Accident mortal la Oarja, în Vinerea Mare, după ce un bărbat a fost lovit mortal de un utilaj condus de un coleg de serviciu. 

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut tragedia.

IPJ Argeș transmite:

În dimineața zilei de 22 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, despre faptul că la sediul unei societăți din comuna Oarja a fost găsit un bărbat decedat.

La fața locului au fost direcționați polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota, pentru primele măsuri, iar cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești.

Citește și:Argeș. Controale în centrele comerciale și la agenții de pază. Ce nereguli s-au găsit

Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 56 de ani, anjagat al societății, ar fi fost accidentat mortal de un utilaj, manevrat de un bărbat de 34 de ani.

În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 192, 349 și 350 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

De asemenea, au fost sesizați și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *