Web Analytics

Argeș. A intrat cu mașina în stația de călători! Nu avea permis, era și băut!

de | 2.06.2023 12:15 | Actualitate, Home

În seara zilei de miercuri, 31 mai, polițiștii din Topoloveni au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că în comuna Bogați a avut loc un eveniment rutier.

Citește și: „Bănuiesc că, din fabrică, Chiriloiu trage cel puţin trei miliarde lunar, bani vechi!”

Incidentul a fost confirmat de polițiștii din Leordeni, cei care au ajuns la fața locului. Ei au constatat că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Bogați, care conducea un autoturism pe DJ 702C, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașuna în stația pentru mijloacele de transport în comun, după cum ne comunică Biroul de presă al IPJ Argeș.

Din fericire, nu au fost produse decât pagube materiale.

Polițiștii au mai stabilit că bărbatul în cauză nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În plus, la verificarea cu aparatul etilotest, omului i-a fost depistată o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.


În cauză a fost întocmit dosar penal.

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *