Web Analytics

Arafat: Persoanele care vin în România se vor supune aceloraşi reguli de carantinare indiferent de unde sosesc

de | 1.02.2022 10:22 | Actualitate, Politica si Administratie

Persoanele care vin din străinătate în România se vor supune aceloraşi reguli de carantinare, indiferent din ce ţară sosesc, a informat, luni, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, care a precizat că se elimină terminologia pe culori privind diferenţierea statelor în funcţie de riscul epidemiologic în contextul pandemiei de COVID-19, scrie AGERPRESS.

Citește și: Exclusiv. Dezvăluirile comandantului scos la pensie: „Le-am spus colegilor de la Poliţia Mioveni că Miuţescu va sfârşi ca Mircea Drăghici”

‘V-am obişnuit ca, în fiecare zi de joi sau cel târziu vineri, să avem lista ţărilor actualizată şi, bineînţeles, în unele situaţii, actualizarea regulilor pentru carantină şi pentru intrarea în ţară. De astăzi, (…) nu vom mai reveni cu lista ţărilor. Va fi o regulă generală care se aplică la toţi, indiferent din ce ţară vin. Acest lucru este stabilit după discuţiile cu colegii de la Ministerul Sănătăţii şi propunerile venite de la Ministerul Sănătăţii şi de la Institutul Naţional de Sănătate Publică’, a declarat Arafat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

        El a precizat că nu se va mai face o diferenţiere a zonelor în roşii, galbene sau verzi privind riscul epidemiologic în contextul pandemiei de COVID-19.

        „O să fie o regulă generală care precizează că se instituie măsura carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România şi nu prezintă certificatul digital al UE sau alte documente compatibile cu acesta care să ateste vaccinarea cu schema completă, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau testarea negativă RT-PCR efectuată cu cel mult 72 de ore înainte”, a explicat Arafat.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole