Web Analytics

Aproape 6.000 de argeșeni s-au vaccinat în acest weekend

de | 15.11.2021 15:09 | Actualitate

5901 argeșeni au fost vaccinați în acest weekend, 1235 dintre ei cu doza 3.
Vaccinarea la centrul drive-through a avut impact. 632 de persoane au fost imunizate la locația din parcarea VIVO! Pitești.

 

Maratonul de vaccinare din Argeș s-a desfășurat în orașul Ștefănești și în șase comune, respectiv Valea Iașului, Uda, Teiu, Stâlpeni, Morărești, Valea Danului. În toate au fost trimise echipe mobile, iar serurile disponibile au fost Pfizer și Johnson&Johnson.

“ Am mers în centrele din Ștefănești, Teiu și Stâlpeni. Medicii mi-au transmis că au cele necesare. Nu există probleme, la această oră, cu dozele de Pfizer sau Johnson&Johnson. Pe lângă echipele medicale, m-am bucurat să văd implicarea autorităților locale. În fiecare centru în care am fost erau prezenți și primarii”, transmite prefectul județului Argeș, Radu Perianu.

 

Citește și Pericol de sancțiune: Comisia solicită României, Bulgariei, Croației, Greciei și Slovaciei să îmbunătățească tratarea deșeurilor

Premieră în județul Argeș, centrul de tip drive-through a fost solicitat atât sâmbătă cât și duminică, până la miezul nopții

“Pregătim un alt eveniment care va avea loc pentru prima dată în județ, unul menit să răspundă la întrebările celor care doresc să se informeze asupra vaccinării. Caravana vaccinării, organizată de mediul privat din România și dedicată educației despre sănătatea publică, în context pandemic. În zilele de 20 și 21 noiembrie, Caravana va fi prezentă în județul nostru. Orice persoană care are nelămuriri și întrebări despre vaccinare este invitată să ia parte.

Citește și: Percepția populației cu privire la dezinformări sau știri false

 

Informații legate de programul complet al Caravanei, locațiile și speakerii vă vom comunica în zilele următoare.

Vă mulțumim pentru mediatizarea intensă a evenimentelor noastre legate de vaccinare și sper să ne bazăm în continuare pe sprijinul dumneavoastră.

Doar împreună putem ieși din această criză!”, a mai afirmat prefectul.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii