Web Analytics

articol scris duminică, 26 iulie 2026

Aproape 3 milioane de medicamente au fost comandate prin Canalul de Urgență al Unifarm. Cum pot pacienții să obțină tratamentele care lipsesc din farmacii

Tot mai mulți pacienți din România ajung să depindă de Canalul de Urgență al Unifarm pentru a primi tratamentele de care au nevoie. În primele șase luni ale acestui an, aproape 3 milioane de medicamente au fost comandate prin acest mecanism special, de trei ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Este vorba atât despre medicamente inovatoare, cu prețuri ridicate, cât și despre tratamente esențiale pentru pacienții cu afecțiuni grave, care nu mai sunt disponibile în circuitul obișnuit de distribuție.

Cum pot pacienții să obțină medicamentele care lipsesc din farmacii

Canalul de Urgență al Unifarm a fost creat pentru situațiile în care un medicament nu mai poate fi găsit nici în farmacii, nici în depozitele distribuitorilor.

Procedura este simplă. Pacientul merge cu rețeta la farmacie, iar dacă tratamentul nu este disponibil, farmacistul transmite o comandă prin Canalul de Urgență către Unifarm. Compania de stat, care colaborează direct cu producătorii, aduce medicamentul și îl livrează farmaciei care a făcut solicitarea. Ulterior, pacientul este anunțat că își poate ridica tratamentul.

Medicamente vitale pentru bolnavii cu afecțiuni grave

Prin acest sistem sunt distribuite tratamente din numeroase arii terapeutice, inclusiv pentru boli cardiovasculare, afecțiuni oncologice și alte patologii care necesită tratament continuu.

„Medicamente din multe grupe terapeutice: boli cardiovasculare, oncologice, antihistaminice pentru ulcer. Pacienții beneficiază exact de acele medicamente deficitare, care în mod normal ar părăsi țara prin exportul paralel”, a declarat Beatrice Speteanu, farmacistă.

Directorul Unifarm, Adrian Marius Dobre, a explicat că aceste medicamente sunt indispensabile pentru numeroși pacienți.

„Sunt medicamente pentru diverse patologii, dar patologii complicate în general, fără de care pacientul este pus într-un risc de a-și înrăutăți starea de sănătate sau chiar de a-și pierde viața. Încercăm să adăugăm tot timpul produse noi”, a precizat acesta.

Peste 760 de medicamente sunt în continuare deficitare

Problema lipsei medicamentelor rămâne una serioasă în România. În prezent, peste 760 de medicamente se află pe lista de discontinuități publicată de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Producătorii au notificat autoritățile cu privire la suspendarea temporară sau definitivă a livrărilor, iar unul dintre motivele invocate cel mai des este prețul redus al medicamentelor pe piața românească, care face ca distribuția acestora să fie mai puțin atractivă din punct de vedere comercial.

Noi reguli la nivel european

În încercarea de a limita crizele de aprovizionare, Comisia pentru Sănătate Publică a Parlamentului European a aprobat noul regulament privind medicamentele critice.

Noile măsuri prevăd obligația producătorilor de a menține stocuri suficiente la nivel european și permit statelor membre să realizeze achiziții comune pentru medicamentele esențiale. Autoritățile europene speră astfel să reducă riscul penuriilor și să asigure accesul pacienților la tratamentele de care au nevoie.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mihai Coteț: „PSD și AUR nu ne lasă să uităm”

PSD și AUR nu ne lasă să uităm că formează o alianță în Parlament. Și e foarte bine că nu […] Citește!

Alina Gorghiu şi senatoarea Nicoleta Pauliuc, înlocuite din delegaţia permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO, la propunerea grupurilor parlamentare PNL

Plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor a decis, marţi, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc şi Alina Gorghiu din Delegaţia permanentă la […] Citește!

Reactorul 2 de la Cernavodă ar reporni mâine, după ce Reactorul 1 a fost pornit şi s-a oprit din nou imediat

Unitatea 2 a CNE Cernavoda va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național (SEN) mâine, 11 noiembrie 2026, urmând să atingă […] Citește!

România se pregătește pentru o iarnă complicată. Ministrul Energiei anunță noi scheme de sprijin: ajutoare pentru populație și firme

România se pregătește pentru o iarnă dificilă, iar autoritățile caută soluții pentru a asigura alimentarea cu energie și pentru a […] Citește!

Bogdan Velcescu (deputat AUR): „Nicușor Dan, pasagerul-succesor al lui Iohannis: zboruri de lux, rezultate diplomatice zero pentru România”

Bogdan Velcescu, deputat AUR de Argeș, critică costul deplasării președintelui Nicușor Dan la Adunarea Generală a ONU de la New […] Citește!

Dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon ajunge în instanță. Șase cadre medicale, trimise în judecată

Patru medici și două asistente medicale de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din București au fost trimiși în […] Citește!

Învățătoare, condamnată la 1 an și 9 luni de închisoare după ce a bătut un elev

Învățătoare condamnată, mai rar. Judecătoria Medgidia a pronunțat, marți, 10 noiembrie 2026, sentința în dosarul învățătoarei acuzate că a agresat […] Citește!

Grupul Caroli Foods Pitești, vizitat de conducerea Consiliului Județean

Marți, 10 noiembrie, conducerea Consiliului Județean Argeș (președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și administratorul public Cristian Puiu) a […] Citește!

Pitești. Se fac angajări la Colegiul „Alexandru Odobescu”

Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante și pe perioadă nedeterminată. „Odobescu” angajează […] Citește!

Argeș. O mașină a luat foc în Pitești

Marți, 10 noiembrie 2026, a izbucnit un incendiu la un autoturism, pe Bulevardul Eroilor; un echipaj de pompieri din cadrul […] Citește!

Pitești. Lucrările de reabilitare a Pasajului Scărilor nr. 2 din cartierul Războieni au fost finalizate

Marți, 10 noiembrie 2026, s-a efectuat recepția la terminarea pasajului scărilor nr. 2 din cartierul Războieni. Intervenția a avut ca […] Citește!

Reținut la Pitești pentru mai multe infracțiuni rutiere

În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au oprit în […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete