Web Analytics
scris vineri, 05.04.2024

Apa grea la buzunar de la Edilul blochează o asociere musceleană

Se urnește greu constituirea efectivă a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Muscel, o structură creată în vederea gestionării serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în mai multe localități din nordul județului! ADI-ul a dobândit personalitate juridică anul trecut, ideea fiind aceea de a delega serviciul public către Edilul CGA SA Câmpulung, societatea în cauză urmând să fie operator regional în domeniu, beneficiare fiind localitățile constituite în Asociație, adică municipiul Câmpulung și comunele Valea Mare-Pravăț, Lerești, Bughea de Sus, Bughea de Jos, Schitu Golești, Albeștii de Muscel și Mioarele, primele cinci fiind demult deservite de Edilul, celelalte două intrând în rândul beneficiarilor prin implementarea de proiecte de alimentare cu apă și canalizare.

Apa grea la buzunar de la Edilul blochează o asociere musceleană

Consecința ar fi fost și accesarea de fonduri europene în vederea reabilitării rețelei magistrale de apă, cea care în ultimul deceniu a fost afectată de mai multe avarii majore care au lăsat fără apă, timp de zile, zeci de mii de musceleni. Și oportunitate există, în condițiile în care la final de 2022 municipalitatea musceleană redevenise acționar unic la Edilul, după ce răscumpărase pachetul de 31% deținut timp de 15 ani de către Financiar Urban Pitești.
Constituirea ADI Apă Canal Muscel a fost urmată de intrarea în rândul acționarilor la Edilul CGA a comunelor asociate. Au cumpărat acțiuni Albeștii de Muscel, 2.000 de bucăți în schimbul a 1.900 de lei, Bughea de Sus, 3.200 de acțiuni pentru 3.040 lei, Lerești care a preluat 45.646 acțiuni care au costat 43.363,70 lei, la fel ca și comunele Mioarele și Valea Mare-Pravăț și Schitu Golești, cu 2.100 de acțiuni la un preț de 1.995 lei. Consecința a fost că respectivele localități au adunat 3% din totalul acțiunilor, acestea deținând 273.876 acțiuni care au costat 1,05 lei fiecare. Ceva mai puțin decât prețul plătit lui Financiar Urban pentru pachetul de 31%.

Citește și Profit mai mic pentru Edilul Câmpulung

Să fie asociere, dar pe ce bani

Funcționarea Asociației în sensul declarat a intrat în impas. La mijloc au apărut condițiile în care Edilul să fie operatorul unic de apă-canal, una dintre acestea fiind reprezentată de nivelul tarifelor. Altfel spus, concretizarea delegării serviciului către Edilul ar fi adus și o majorare importantă a prețurilor pe care cetățenii din toate localitățile trebuie să le plătească pentru că primesc apă și beneficiază de canalizare. O majorare aproape de dublare, în unele cazuri. Iar reacțiile au fost cele așteptate, adică primari ai comunelor au spus că nu acceptă schimbările tarifelor. Potrivit primarului Câmpulungului, vor avea loc alte discuții cu edilii celorlalte localități din Asociație. Cum se vor finaliza acestea, rămâne de văzut. Cert este faptul că Edilul continuă să fie prestator de servicii pentru aproape toți membri ADI Apă Canal Muscel, iar tarifele percepute au crescut an de an fără ca magistrala des avariată să fie schimbată.

Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară Muscel s-a gripat înainte de a-şi începe efectiv activitatea. Pentru a înţelege momentul, este nevoie de puţină istorie.
Astfel, asociaţia a fost înfiinţată de către municipiul Câmpulung împreună cu comunele limitrofe Valea Mare, Lerești, Albeștii de Muscel, Bughea de Sus, Schitu Golești și Mioarele, ca o structură asociativă menită să faciliteze modernizarea infrastructurii de apă, îndeosebi cu fonduri nerambursabile. Proiectul asociativ era cât se poate de oportun, fiindcă pe de o parte conducta magistrală exploatată de societatea Edilul trece pe teritoriul acestor localităţi, iar pe de altă parte fragmentarea administrativă împiedică reabilitarea şi extinderea reţelei prin granturi europene, operaţiuni urgente ţinând cont de avariile grave care au afectat şi afectează ţevile putrede.

Citește și Edilul Câmpulung are ca administrator pe soțul administratorului

Iniţiativa asocierii a avut-o primăriţa Câmpulungului, Elena Lasconi, cea care i-a convins pe vecinii primari să i se alăture, chiar dacă unii dintre ei au avut de la început obiecţii şi rezerve. Paşii procedurali au fost parcurşi repede şi asta a însemnat dobândirea personalităţii juridice a asociaţiei şi, apoi, constituirea în operator regional a societăţii Edilul, prin cesionarea către comunele partenere a 3% din acţiunile deţinute de municipalitatea Câmpulungului, după care s-au pregătit documentele pentru delegarea gestiunii către noua structură. Numai că la şedinţa de consiliu local când trebuia să se dea ultimul vot, primăriţa Lasconi a retras acest punct de pe ordinea de zi, motivul fiind refuzul celorlalţi primari de a accepta noile tarife pretinse. Iar atitudinea acestora a fost una justificată, fiindcă preţurile care se voiau a fi impuse pentru apă şi canalizare le depăşesc mult pe cele practicate acum. De pildă, la Lereşti, un metru cub de apă ar urma să se factureze cu 6,10 lei faţă de 3,67 lei, iar la canalizare cu 6,38 lei în loc de 2,84 lei. La fel, diferenţe mari ar trebui să fie pentru majoritatea serviciilor prestate şi la Valea Mare, Schitu Goleşti şi Bughea de Sus; de fapt, creşteri de tarife vor fi peste tot, inclusiv la Câmpulung, dar mai ales pentru comunele partenere o acceptare a acestor valori este de neconceput, mai ales că reabilitarea reţelelor de aici rămâne, deocamdată, doar o ipoteză de lucru.

De fapt, foamea de bani a societăţii Edilul este determinată pe de o parte de lipsa unei restructurări interne a cheltuielilor, iar pe de altă parte de lipsa investiţiilor pentru înlocuirea vechilor reţele, ceea ce conduce la pierderi care sunt recuperate tot de la consumatorii buni platnici. Această stare de inacţiune, imputabilă şi actualei garnituri administrative municipale, a condus la situaţia revoltătoare să se pretindă aproape acelaşi preţ pentru apă la Câmpulung ca în capitală. Concret, societatea Apa Nova Bucureşti încasează 6,39 lei pe metru cub, doar cu 29 de bani mai mult decât cere Edilul. O altă comparaţie semnificativă este cu societatea Aquaterm Curtea de Argeş, care facturează apa potabilă cu numai 4,84 lei şi canalizarea cu numai 1,74 de lei, iar alte diferenţe surpriză se descoperă pe lista de preţuri şi tarife aprobată de către Agenţia de reglementare pentru serviciile comunitare de servicii publice.
Încercând să impună pe furiş preţuri majorate, societatea Edilul dovedeşte că doar şi-a schimbat pălăria, iar primarii care resping o astfel de manevră abuzivă or fi având ei şi temeiuri electorale, dar până la urmă apără în mod corect şi onest interesele și banii comunităţilor pe care le reprezintă.
Catălin Ioan Butoiu

Citește și Interviu. Corina Scarlat, cea mai critică voce la adresa Elenei Lasconi, edilul Câmpulungului: „La un primar trebuie să apreciem normalitatea, nu excepţionalismul sau vedetismul”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

A murit Gabriel Cotabiță

Muzicianul Gabrieal Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită