Web Analytics

Antisemitism în România. Zvastici desenate pe stâlpii Sinagogii din Sighișoara

de | 12.01.2022 07:08 | Cultură, Actualitate, Dezvăluiri

Două svastici au fost desenate pe stâlpii Sinagogii din Sighișoara, în seara zilei de 22 decembrie 2021. În ajunul Crăciunului, cinci tineri erau audiați la poliția din municipiu. Pentru cinci familii din oraș, seara de Ajun era altfel decât se așteptau. În urma audierilor, care au durat până târziu, s-a aflat că unul dintre ei, un tânăr de 15 ani, era cel care desenase svastica pe stâlpii sinagogii. Pentru el s-a deschis dosar penal și este cercetat pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite. Fapta se pedepsește conform legii, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Citește și: Un nou scandal imobiliar în Piteşti / SC Titidan voia să ridice un bloc de 5 etaje pe doar 237 mp

Acum cinci ani, sighișorenii duceau la mormânt trupul ultimului evreu din oraș. Sinagoga lor de pe strada Tache Ionescu numărul 11 rămânea fără ultimul dintre ei. O familie de români vecină îngrijește lăcașul de rugăciune de mai bine de 14 ani. Sinagoga era în paragină când un evreu din New York, David Blum, aflat în vizită prin oraș, a văzut-o. Blum s-a angajat să o renoveze pe banii lui. În 2007, sinagoga era inaugurată cu bucurie de localnici și de evreii din țară, dar și din Israel, veniți special pentru sărbătoare. Înaltă, curată, albă și senină, sinagoga mai primea o șansă la viață. De atunci, în fiecare an, acolo s-au organizat conferințe, spectacole sau concerte. Turiști din toată lumea, dar mai ales din Israel vin să o viziteze. 27 de mii în 2019, înainte de pandemie.

Acum trei ani, la 4 și 10, noaptea, câinele familiei Băluț lătra insistent. „M-am urcat pe geam să văd ce se întâmplă”, povestește doamna Viorica Băluț, cea care îngrijește sinagoga și ghidează turiștii, „și am observat doi tineri. Unul mâzgălea cu vopsea peretele sinagogii și celălalt păzea în colțul gardului să vadă dacă nu vine cineva. Am strigat la ei și cel care vopsea și-a luat cutia cu vopsele și a sărit gardul ca iepurele. Nu i-am văzut fața pentru că avea glugă, dar i-am recunoscut silueta. Poliția a făcut și atunci o anchetă și i-a descoperit. A fost un proces secret, că erau minori. Eu am fost martor la proces și m-a șocat să văd că tânărul îmi zâmbea sfidător, parcă se mândrea cu ce făcuse. Mama lui mă tot ruga să fac ceva să-l scap, că are note bune, de zece. I-am spus: atunci cum de a putut să facă așa ceva? Au executat pedeapsă la domiciliu și din păcate băiatul care a mâzgălit voia să meargă la facultate, dar a trebuit să amâne un an. Acum, când trece pe stradă, mă salută politicos, dar nici nu întoarce privirea spre sinagogă.”

Citește și: Încurcate sunt căile popii de la Crucişoara! Avem plângerea făcută la Arhiepiscopie / Popa Hari a mutat morţii din cavou fără ştirea rudelor

În iarna aceasta, cu puțin înainte de Crăciun, în seara zilei de miercuri, 22 decembrie, pe la 19,30, o vecină a anunțat-o pe Viorica Băluț că pe stâlpii sinagogii e desenat ceva. Femeia a ieșit la poartă și a văzut două svastici desenate cu vopsea neagră, pe doi stâlpi. A făcut fotografii, a anunțat poliția și comunitatea evreilor din Târgu Mureș. Poliția a pornit o anchetă și în ajunul Crăciunului a interogat cinci tineri din Sighișoara. Față de unul, în vârsta 15 ani, „sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de utilizarea în public a simbolurilor antisemite, conform Legii 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului”, conform comunicatului Poliției.

Federația Comunităților Evreiești a montat camere de filmat în unele colțuri ale curții și pe clădire, dar nu de fiecare dată camerele au fost de folos pentru că atacatorii fie s-au mascat, fie s-au ferit să nu le fie surprinsă fața. Familia Băluț poate să vadă în timp real ce se întâmplă, dar sunt oameni în vârstă și cu probleme de sănătate, nu pot sta în fața camerelor continuu. După cele întâmplate înainte de Crăciun, un polițist din Israel i-a sunat să le spună să nu le fie frică, să nu se sperie, că poliția din România se va ocupa cu siguranță de caz și își va face datoria.

Citește și: La înmormântarea omului de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, nu au bătut clopotele iar preoții nu i-au rostit numele

Comunitatea de acolo se temea probabil ca familia românilor să nu renunțe la a mai îngriji sinagoga de spaimă că li se poate întâmpla ceva. Ioan-Iulian Sîrbu, primarul orașului Sighișoara, a scris în acele zile un mesaj pe o rețea de socializare despre caz. „Reacția sighișorenilor mi-a arătat că în comunitate nu avem o problemă cu evreii”, spune el. „Dealtfel nici nu mai trăiește niciunul în Sighișoara, tinerii aceia probabil că nici n-au cunoscut vreodată vreun evreu. E mai degrabă influența internetului, a mesajelor politice a tensiunilor din societate. Niciun cetățean care a comentat la mesajul meu n-a aprobat gestul, cel mult au cerut îngăduință față de băiat, din motive umanitare.”

Reportajul integral scris de jurnalista Ruxandra Hurezean îl puteți citi pe PressHub.

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii