Controalele desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pe litoral au scos la iveală numeroase nereguli, iar sancțiunile aplicate într-o singură săptămână au depășit 1,44 milioane de lei. În perioada 27 iulie – 2 august, comisarii detașați în stațiunile de la malul mării au verificat 207 operatori economici și au aplicat sute de măsuri pentru încălcarea legislației privind protecția consumatorilor. Potrivit ANPC, au fost întocmite 232 de procese-verbale de contravenție, iar alte 194 de avertismente au fost date operatorilor care au prezentat deficiențe. Valoarea produselor controlate a depășit 410.000 de lei.
În urma verificărilor, inspectorii au retras definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 102.000 de lei și au dispus oprirea temporară a vânzării unor produse evaluate la peste 30.000 de lei. Totodată, activitatea a șapte operatori economici a fost suspendată până la remedierea problemelor constatate.
Printre cele mai grave nereguli identificate se numără comercializarea alimentelor expirate, păstrarea necorespunzătoare a preparatelor calde, lipsa informațiilor privind alergenii, utilizarea unor echipamente frigorifice murdare sau degradate și depozitarea produselor în spații neigienizate. Comisarii au descoperit și produse cântărite cu mijloace de măsurare necorespunzătoare.
Verificările au evidențiat și alte abateri, precum depozitarea incorectă a băuturilor, funcționarea fără autorizațiile prevăzute de lege, afișarea unui program diferit de cel autorizat, lipsa informațiilor obligatorii pentru produsele textile și încălțăminte sau comercializarea unor jucării considerate periculoase. În unele cazuri au lipsit traducerile în limba română de pe ambalaje și datele de identificare ale producătorilor ori importatorilor.
Nereguli au fost constatate și în sectorul turistic. Inspectorii au găsit unități de cazare care nu puneau la dispoziția clienților informații despre serviciile oferite și nu afișau tarifele maxime practicate, încălcând obligațiile prevăzute de legislație.
ANPC anunță că acțiunile de control pe litoral vor continua și în perioada următoare.




























0 Comentarii