Web Analytics
scris vineri, 18.11.2022

ANM anunță vânt puternic și ploi în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 18 noiembrie, o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, până luni seara, transmite Agerpres.

ANM anunță vânt puternic și ploi în toată țara

Conform prognozei, în intervalul 18 noiembrie, ora 18 – 21 noiembrie, ora 18, temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 30 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi sud-vest.

Citește și: Se îngroaşă gluma! Ministra Educaţiei, interpelată în Parlament pe subiectul agresării în Polonia a elevei de la Liceul din Ştefăneşti

De asemenea, în jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte – în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) şi predominant sub formă de ninsoare – începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei.

Potrivit meteorologilor, la început, în nordul Carpaţilor Orientali, apoi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Până luni seara, în Bucureşti, este prognozat un regim termic caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale. Vor fi înnorări şi temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 12 – 16 grade, iar cea minimă de 6 – 8 grade.

Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, mai ales în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, dar local şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...