Web Analytics

Andrei Gerea, legat de coronavirus: „Ne aflăm într-o situaţie mai bună decât alte ţări din Uniunea Europeană”

de | 19.03.2020 13:08 | Actualitate, Politica si Administratie

Deputatul Andrei Gerea a făcut o declarație de presă legat de votarea guvernului din week-endul trecut, ca și despre pandemia de coronavirus.
”Am votat Guvernul Orban 3. Așa cum am spus, cred că este nevoie de stabilitate politică, de un guvern plin pentru a reacționa așa cum trebuie în funcție de evoluția situației și de responsabilitate din partea întregii clase politice. Mă bucur că și toate partidele au înțeles că trebuie să conlucrăm.
România, la fel ca întreaga Europă și nu numai, trece printr-o perioadă foarte dificilă. Este momentul, acum, să încercăm să ne păstrăm cumpătul, să luăm cele mai bune măsuri, chiar dacă ele sunt poate mai drastice decât și-ar fi dorit unii sau alții și, mai ales, să le respectăm. Președintele Iohannis a anunțat că va fi decretată starea de urgență, o măsură absolut necesară. În contextul în care ne aflăm, precauția și măsurile de prevenire sunt extrem de importante, la fel cum și măsurile de reducere a efectelor. Fac apel și la populație să respecte indicațiile date de autorități. Ne aflăm într-o situație mai bună decât alte țări din Uniunea Europeană, însă epidemia poate oricând să își intensifice efectele. Este mult mai bine să fim cât mai precauți, pentru a fi alături de cei care ne sunt dragi!”, spune Andrei Gerea.

„Nu e cazul să ne panicăm”

Legat de măsurile luate împotriva coronavirusului, Andrei Gerea spune că ”toate aceste măsuri sunt luate peste tot, este un set stabilit de cei mai buni specialiști din lume. Din fericire, avem și noi specialiști deosebiți pe zona epidemiologică. Îi rog pe cetățeni să aibă încredere în acești profesioniști.
Nu e cazul să ne panicăm, ci să acționăm inteligent. Mulțumesc în primul rând întregului personal medical, dar și angajaților din structurile MAI și celorlalți angajați din toate instituțiile implicate în ținerea sub control a acestei epidemii. Îmi dau seama de stresul prin care trec, de provocările și chiar de teama pe care trebuie să le depășească zi de zi.
Cred sincer că momentele pe care le traversăm acum ne pot maturiza ca națiune și ne pot face mai puternici”.
Marian Staicu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii