Web Analytics

Ancheta în cazul militarilor morţi la Valea Urdii nu s-a finalizat nici după un an şi trei luni

de | 4.10.2018 14:27 | Actualitate

Tragedia din vara anului trecut, atunci când un camion s-a prăbuşit într-o râpă la Valea Urdii-Dâmbovicioara, provocând moartea a trei militari de la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” şi rănirea altor nouă, încă nu are o explicaţie. Ancheta în acest caz este instrumentată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, iar ministrul Apărării, Mihai Fifor, spune că încă nu s-a finalizat. „Este o anchetă care nu ţine de Minister, dar este evident că şi noi aşteptăm ca rezultatele să ne fie comunicate cât mai repede”, ne-a declarat Mihai Fifor atunci când a fost la Câmpulung pentru a participa la ceremonia repatrierii din Afganistan a camarazilor de arme ai celor trei militari morţi anul trecut.
Un an și trei luni fără niciun rezultat și fără ca nimeni să plătească este deja prea mult, în opinia noastră.
Pe 29 iunie, camionul în care se aflau 13 militari făcea parte dintr-un convoi de patru autovehicule, care se întorcea de la un exerciţiu efectuat în poligonul Cincu, de lângă Făgăraş (judeţul Braşov), şi era ultimul din coloana în faţa căreia era un ARO antemergător.
În drum spre Câmpulung, într-o curbă periculoasă, şoferul a pierdut controlul volanului. Autocamionul a rupt parapetul de beton şi a căzut în gol. Unul din cei trei militari aflaţi în cabină a fost proiectat în decor la circa 30-40 m distanţă de vehicul şi a murit. Alţi doi au rămas încarceraţi, iar restul se aflau în vehicul. Imediat după accident cineva a sunat la 112 şi s-a dat alarma.

Au scăpat din Afganistan și au fost uciși de drumurile proaste din România

Cei trei militari care au murit pe 29 iunie au fost plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader. Plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma avea 38 de ani şi era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operaţii, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din 2002.
Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Şi el executase o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, fiind angajat al MApN din 2008.
Caporalul clasa a III-a George Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002, era căsătorit si avea un copil. Soarta a făcut ca după ce scăpaseră teferi din Afganistan, cei doi gradaţi să piară într-un accident rutier în drum spre casă.
Porțiunea de drum pe unde s-a prăbușit camionul nu avea parapet de siguranță, deși era într-o curbă foarte periculoasă. Parapetul a fost pus – culmea! – la multe săptămâni după moartea celor trei militari.
Cătălin Ion Butoiu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole