Aproape trei ani de zile, am publicat, în revista de cultură „Argeș”, pe care o conduceam atunci, „Amintirile de la Stolnici” ale acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici. Am avut o înțelegere de la bun început cu dl. academician. Nu-i plătesc drepturi de autor, dar la final îi public o carte. Zis și făcut. Lună de lună, preț de o pagină de revistă, primeam pe fax colaborarea, episod cu episod. Când vedeam că întârzie și trebuie să apărem, îl sunam. Dl. Bălăceanu-Stolnici se executa prompt și a doua zi primeam faxul.
Mai mult, îi dădusem o diplomă de „Senior al culturii argeșene”, prin hotărâre de Consiliu Local, la propunerea fostului consilier Adrian Tase, alături de un superb portret realizat de Romulus Constantinescu…
În fine, a ajuns la final cu amintirile de la Stolnici și Pitești. M-a rugat să îl vizitez, ca să-mi dea o disketă cu textul final (revăzuse capitolele, eliminase unele repetiții etc). Așa am ajuns acasă la Domnia Sa, la București, pe str. Orlando. Știindu-l fără copii, doar cu soție, mă așteptam să-l găsesc singur. Vila era plină de mușcate în ferestre. Sun, intru și sunt șocat… Toată vila era plină de copii, bărbați, femei. „Sunt rudele din partea soției”, îmi explică academicianul, văzându-mă descumpănit. Discuție scurtă, disketă, promisiune de publicare.
Seara ajung acasă, la Topoloveni, și mă uit la emisiunea lui Robert Turcescu, fostul meu prieten. Subiectul: Constantin Bălăceanu-Stolnici. Invitat: Neculai Constantin Munteanu, fostul redactor de la „Europa Liberă”, cel cu „Actualitatea românească”, pe care-l ascultam când eram în liceu. N.C. Munteanu aruncă bomba: acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, ținându-se cont de originile sale, după ce a fost invitat la sediul „Europei Libere”, în anii 80, oferise Securității românești, la întoarcerea în țară, planurile sediului românesc al postului de radio și ale locuinței lui Vlad Georgescu, unde fusese invitat, fapt ce s-a soldat cu o puternică explozie. „Laurențiu”, alias Bălăceanu-Stolnici, se făcea vinovat de moartea lui Vlad Georgescu, directorul postului de radio „Europa Liberă”.
„Nu e nimic, o public eu”
Am fost șocat. În cei trei ani de colaborare, de telefoane, discuții, mă apropiasem de dl. Bălăceanu-Stolnici (nu mai spun că îi citisem cărțile, că participasem la unele lansări de la Pitești). Dl. Bălăceanu-Stolnici a negat, firește, dar scandalul mediatic a fost imens. Cu inima strânsă, i-am dat telefon, cu discketa cărții în mână: „Domnule academician, nu mai pot publica volumul dvs., pe care să scrie că apare sub egida Primăriei Municipiului Pitești și a Consiliului Local Pitești, ținând cont de scandalul în care sunteți implicat!”.
„Nu e nimic, o public eu!” Atât mi-a spus. Nici că e vinovat, nici că nu e. Și, într-adevăr, volumul cu amintirile de la Stolnici a apărut, în condiții de lux, pe care, oricum, nu le puteam oferi, chiar în două ediții. Cam așa se scrie istoria literară! Ce-i drept, nu am cercetat niciodată dacă e vinovat sau nu, mai ales că a primit absolut toate onorurile din Argeș.
Jean Dumitraşcu
Citește și Amintirile boierului Bălăceanu Stolnici, depănate la Biblioteca Judeţeană Argeş
Citește și Constantin Bălăceanu Stolnici: „Trebuie să ne refacem elitele”
0 Comentarii