Web Analytics

Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu asigură condițiile legale în perioada caniculei

de | 21.07.2022 12:13 | Actualitate, Home

În perioadele cu temperaturi extreme, care depășesc +37°C, angajatorii trebuie să asigure protecția angajaților prin respectarea măsurilor prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 99/2000, anunță ITM Argeș.

Măsurile minimale pe care le verifică inspectorii muncii sunt: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer; asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie și asigurarea de duşuri.

Reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 şi după ora 17,00 sau întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă sunt alte măsuri pe care angajatorii trebuie să le respecte dacă nu pot asigura măsurile minimale prevăzute mai sus și dacă temperaturile extreme se mențin timp de două zile, consecutiv.

Citește și ITM Argeș: „Procentaj redus de produse neconforme în ultimii 4 ani”

Amenzi de la 1500 la 2500 lei

De asemenea, pentru prevenirea unor îmbolnăviri, conform art. 8 din OUG 99/2000, se vor lua următoarele măsuri:

„asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scăzute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme”, mai transmite ITM Argeș.

Încălcarea acestor prevederi „se sancţionează de către organele de control ale Inspecției Muncii cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni”.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *