Web Analytics
scris miercuri, 25.11.2020

Amenzi pentru o înmormântare cu 80 de participanți la Mihăești

 

Amenzi pentru o înmormântare cu 80 de participanți la Mihăești

În ziua de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 14.30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Schitu Golești au depistat, pe raza localității Mihăești, un eveniment privat (înmormântare) la care participau aproximativ 80 de persoane.

 

Citește și Marius Pascu, medic coordonator la UPU a Spitalului Judeţean Argeş: „Situaţia este îngrozitoare. (…) Nu mai putem izola pacienţii”

 

Desfășurarea evenimentului a fost sistată și au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei, conform Legii 55 din 2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astfel:

-organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei;

-patru persoane, cu vârste cuprinse între 32 și 50 de ani, cu amenzi în valoare totală de 500 de lei, ca urmare a participării la o procesiune pentru care au fost instituite restricții.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...