Web Analytics

articol scris duminică, 16 iulie 2023

Amendă de 12.000 lei pentru o femeie din Leordeni care a abandonat doi pui de pisică

Polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș au depistat, în baza unei sesizări, o femeie de 48 de ani, din Leordeni, despre care s-a stabilit, în urma verificărilor, că a abandonat doi pui de pisică, în vârstă de aproximativ 21 de zile, pe un teren viran de pe raza localității de domiciliu.


Având în vedere că în aceste condiții, cele două exemplare feline se aflau într-o situație cu potențial letal, polițiștii au emis un ordin de plasare a animalelor într-un adăpost, cele două exemplare feline fiind preluate și cazate la un adăpost specializat de pe raza comunei Moșoaia.


Ca urmare a abaterii constatate, femeia în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 12.000 de lei, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor.

Citește și Vizitat de mascați după ce a tras cu arma și a aruncat cu petarde în câinii vecinului. Avea în casă un întreg arsenal

Deținerea unei pisici, a unui câine sau a oricărui animal, implică ca omul să fie responsabil.

Chiar și lipsirea de supraveghere sau lipsa de îngrijire față de animalul deținut poate să ducă la situații care să implice răspunderea materială, răspunderea civilă, sau chiar răspunderea penală a proprietarului sau deținătorului. Multe dintre aceste situații sunt fapte ce constituie în mod evident o încălcare a legii, cum ar fi actele de cruzime, rănirea, schinguirea, omorârea fără drept a unui animal.

Polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș recomandă tuturor posesorilor de câini și pisici să se preocupe de bunăstarea animalelor, de hrană, adăpost, starea de sănătate, precum și de supravegherea animalelor, astfel încât să prevină neplăcerile față de alte persoane, pentru a se bucura de beneficiile deținerii de animale.

Având în vedere numărul mare de animale care au nevoie de adopție din cele două specii amintite, polițiștii transmit că sterilizarea exemplarelor deținute este foarte importantă în acest context.

Abandonarea animalelor de vârste foarte mici, dar și lăsarea fără hrană și adăpost, sunt sancționate de Legea 205/2004 privind protecția animalelor.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Amendă uriașă pentru Meta: 805 milioane de euro pentru accesarea fotografiilor utilizatorilor fără acord explicit

Meta, compania care deține Facebook, a primit o amendă de 805 milioane de euro în Italia, după ce autoritățile au […] Citește!

Surpriză la prima ediție Eurovision Asia: O tânără de 19 ani a câștigat marele trofeu

Filipine a scris istorie la Eurovision Song Contest Asia 2026, câștigând prima ediție a competiției muzicale organizate pe continentul asiatic. […] Citește!

Victor Pițurcă, sfat pentru Gică Hagi: „Orice s-ar întâmpla, ar trebui să rămână”

Fostul selecționer al „tricolorilor”, Victor Pițurcă (70 de ani), și-a spus părerea despre demisia lui Gică Hagi de la naționala […] Citește!

Cristian Gațu, în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist

Cristian Gațu (81 de ani), unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria României, trece printr-o perioadă extrem de dificilă. […] Citește!

FC Argeş a pierdut amicalul cu Rapid

Profitând de pauza competițională, Rapid și FC Argeș au jucat un meci amical astăzi. Giuleștenii s-au impus cu 1-0, prin […] Citește!

Rwanda critică decizia Congo de a-l susține pe Dacian Cioloș pentru șefia Francofoniei

Ministrul de externe al Rwandei, Olivier J.P. Nduhungirehe, a reacționat la decizia Republicii Democrate Congo de a-și retrage candidatul din […] Citește!

caldura termoficare

Argeș. Situația avariilor la rețeaua de termoficare din Războieni

Sămbătă, 14 noiembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești a postat pe pagina sa de facebook că Termo Calor Confort S.A. a […] Citește!

Fratele șefei Secției de contencios de la ÎCCJ, condamnat pentru exploatarea ilegală de balast

Marius Traian Tămagă, fratele judecătoarei Elena Diana Tămagă, președinta Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație […] Citește!

Ucraina ataca Rusia

Ucraina lovește adânc în Rusia. Incendii la un centru petrolier strategic și atac asupra unei baze aeriene militare

Ucraina a lansat noi atacuri la mare distanță asupra unor obiective strategice de pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructura petrolieră și […] Citește!

Leordeni. Fiul și-a agresat mama. Arestat preventiv

Polițiștii din Leordeni au fost sesizați, la 13 noiembrie, cu privire la o stare conflictuală între o femeie, de 68 […] Citește!

Ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Câtă energie livrează centrala în sistem

Centrala nucleară de la Cernavodă funcționează din nou cu ambele reactoare conectate la Sistemul Energetic Național, după luni de întreruperi […] Citește!

Captură de milioane la Calafat: Peste 17.000 de parfumuri suspectate că sunt contrafăcute, descoperite într-un camion din Bulgaria

O cantitate impresionantă de parfumuri suspectate că ar fi contrafăcute a fost descoperită de polițiștii de frontieră în apropierea podului […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete