Web Analytics

articol scris sâmbătă, 31 octombrie 2026

Ambasadorul Poloniei în România demisionează pe fondul crizei politice de la Varșovia

Ambasadorul Poloniei în România, Paweł Soloch, și-a anunțat sâmbătă demisia, pe fondul crizei politice de la Varșovia și al conflictului privind controlul asupra Tribunalului Constituțional. Diplomatul susține că tentativa de preluare a instituției este ilegală și afirmă că nu își mai poate continua mandatul în aceste condiții.

Paweł Soloch a făcut anunțul într-o postare pe platforma X, precizând că i-a informat despre decizia sa atât pe președintele Poloniei, Karol Nawrocki, cât și pe ministrul de Externe, Radosław Sikorski. „În contextul încercării de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu văd posibilitatea de a-mi continua activitatea în funcția de ambasador al Republicii Polone în România”, a transmis diplomatul. O decizie similară a fost anunțată și de ambasadorul Poloniei în China, Jakub Kumoch, care a invocat, la rândul său, situația politică din țară.

Criza politică din Polonia se intensifică

Tensiunile au escaladat vineri, când sute de persoane, în principal susținători ai partidului conservator Lege și Justiție (PiS), au protestat în fața sediului Tribunalului Constituțional din Varșovia. O parte dintre manifestanți au încercat să intre cu forța în clădire, ceea ce a dus la confruntări cu forțele de ordine. Conflictul a izbucnit după suspendarea, pentru o lună, a atribuțiilor președintelui Tribunalului Constituțional, Bogdan Święczkowski, și ale adjunctului său.

Pe fondul agravării situației, președintele Karol Nawrocki și-a întrerupt vizita oficială în Senegal și s-a întors vineri seară la Varșovia. Opoziția conservatoare îl acuză pe premierul Donald Tusk că încearcă să preia ilegal controlul asupra Tribunalului Constituțional. În schimb, șeful guvernului susține că măsurile adoptate sunt necesare pentru restabilirea statului de drept.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ambasadorul Poloniei în România demisionează pe fondul crizei politice de la Varșovia

Ambasadorul Poloniei în România, Paweł Soloch, și-a anunțat sâmbătă demisia, pe fondul crizei politice de la Varșovia și al conflictului […] Citește!

Piteșteancă de 43 de ani, dispărută de acasă

Secția 1 Poliție Pitești a fost sesizată cu privire la faptul că, la data de 30 octombrie a.c., PĂCURARU LARISA […] Citește!

APDV a omagiat Ziua Reginei Maria la Cluj. Profesorul Vasile Pușcaș, invitat de onoare al evenimentului

Asociația Puncte de Vedere (APDV), în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană Cluj-Napoca și Fundația Transilvania Leaders, a marcat la Cluj […] Citește!

A ieșit în decor la Mateiaș

: Pompierii de la Detașamentul Câmpulung intervin în cazul unui autoturism răsturnat în afara părții carosabile în comuna Valea Mare […] Citește!

Video. Incendiu de proporții la Corbeni

Pe parcursul nopții și în această dimineață, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în mai multe situații care au […] Citește!

Luminația 2026, pe 1 noiembrie: Ce semnificație are Ziua Morților și prin ce se deosebește de Moșii de toamnă

În fiecare an, pe 1 noiembrie, numeroși români merg la cimitir pentru a-și comemora rudele și apropiații trecuți în neființă. […] Citește!

Avion Wizz Air deviat la Budapesta după probleme tehnice, la scurt timp de la decolarea din Oradea

O cursă Wizz Air care a plecat vineri seară din Oradea, cu destinația Bergamo, a fost deviată către Budapesta din […] Citește!

Pitești. Începe Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”! Programul complet

Zece spectacole din România, Portugalia, Georgia și Republica Moldova vor fi prezentate la Pitești în luna noiembrie, la Festivalul Internațional […] Citește!

Piața „Dacia” din Mioveni va fi închisă luni, 2 noiembrie

Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară „Dacia” va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de […] Citește!

Alessandro Del Piero, despre Cristi Chivu: ”Îmi frângeți inima!”

Alessandro Del Piero a auzit numele unui român și a spus-o direct: ”Îmi frângeți inima!” Alessandro Del Piero (51 de […] Citește!

DNA intră pe fir în licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț. Scandal după eliminarea unei oferte mai ieftine cu 600 de milioane

Una dintre cele mai importante investiții rutiere din Moldova a ajuns în atenția procurorilor anticorupție, după o serie de contestații […] Citește!

Florin Maxim, antrenorul Corvinului: „FC Argeș este o echipă care îți pune probleme”

Florin Maxim, antrenorul Corvinului, a declarat că echipa sa are nevoie de o victorie împotriva lui FC Argeș. Tehnicianul se […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete