# Convorbiri neconvenţionale cu ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

# V-aţi simţit, în acele clipe în care erați pe muchie de cuțit și vă scriați testamentul, mai aproape de tronul Stăpânului Cerului şi al Pământului? Mergeaţi curăţat de păcate spre a primi binecuvântarea? Dar le-aţi avut şi, dacă au fost, cum aţi reuşit să vă eliberaţi de ele?
– Încercam să mă împac cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu mine însumi. Aveam o oarecare linişte  şi pace în inimă! Doream să plec acasă, la Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, să mai rămân la Argeş. Dumnezeu m-a ascultat, ca întotdeauna!
Dar eu, despre mine, nu pot spune că am ascultat totdeauna pe Domnul Dumnezeu! Am sfială faţă de Dumnezeu, dar am şi mare îndrăzneală. Cred că El îmi dă această forţă binecuvântată.  Căruia Îi mulţumesc în genunchi!
Cât despre păcate, aş  vrea să vă spun că nu am reuşit să le ispăşesc prin spovedanie. Trebuie mare căinţă  şi părere de rău, până avem semn de la Domnul Dumnezeu că ne-a iertat. Iertarea este un dar de la Dumnezeu  şi se dă celor care au sinceritate adevărată  şi nu încearcă să păcălească bunătatea cea iertătoare a lui Dumnezeu. Am speranţa că nu mă va isprăvi Domnul Dumnezeu de pe pământ până  ce  nu fac ispăşire adevărată şi definitivă. N-are Dumnezeu nevoie de zdrenţăroşi în Împărăţia Iubirii Sale veşnice.
Căinţa  şi îndemnul Tatălui Ceresc,  de  a ne  îndrepta  viaţa, este  o  stare dinamică. Nu  putem  spune: „Gata! Am ajuns la deplina iertare. Aştept plata!”
Suntem într-o continuă îndreptare  şi schimbare la faţă dar  şi pe dinlăuntru a vieţii noastre, dăruite de Împăratul Iubirii!
# Aţi călătorit cu acel prilej şi prin altă lume? Cum era pe acolo? Cu cine v-aţi întâlnit? La ce întrebări a trebuit să daţi răspunsuri? Cum a fost întoarcerea? Cum v-aţi regăsit? Vă simţiţi un altul faţă de ceea ce aţi fost? V-aţi propus să trăiţi altfel?
– Cu acest prilej nu am călătorit pe nicăieri! L-am  rugat pe Domnul Dumnezeu să nu mă ducă pe nicăieri, nici să-mi arate cum mă operează medicii. Aş fi murit de frică!  Ştie Cel ce ne-a creat câte parale facem  şi ce vitejie avem.
Oricum, am adormit pentru operaţie, cu nădejdea că mor pe masa de încercare în  blocul operator, ca Patriarhul Teoctist, care nu s-a mai trezit din anestezie. E o trecere uşoară, dar incomodă pentru chirurg. Pe de altă parte, aveam milă de dr. Victor Costache, chirurgul minunat, şi echipa sa, ca să nu moară un fricos ca mine sub privirile lor. Cât despre mine, să spun drept, aveam o stare de beatitudine  şi mă bucuram că voi avea curând prilejul să mă întâlnesc cu Dumnezeul iubirii mele, dintotdeauna, chiar dacă nu prea aveam haină de nuntă. Tot îndrăzneală?! Nu?
Întoarcerea la viaţa aceasta a fost după patru zile de plecări  şi reveniri! A fost un scandal întreg. Nu mai doream să mă întorc pe pământ. Eram, deja, trecut în alte dimensiuni eterne. Asta nu se poate descrie, pentru că nimeni nu poate crede prea uşor. Sfântul Pavel trebuie crezut în cele cu al treilea cer! Nu este glumă, nici  literatură  ştiinţifico-fantastică.
Cu toate acestea, nu vă doresc, nici în ruptul capului, să faceţi asemenea experienţe, peste măsură de înţeles, dar  şi de crezut. Mă rog la Dumnezeu ca să mute o parte din Împărăţia Lui la Argeş  şi să mă lase la Oieşti o veşnicie!