Web Analytics

articol scris joi, 13 februarie 2025

Alte „isprăvi” de bugetar la Comisia de Fond Funciar Mioveni

Știm cu toții proverbul „câinii latră ursul trece”, dar, în același context popular, mai știm că „ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Iată ce se întâmplă la Primăria Mioveni, în sectorul Fondului Funciar, unde nu se pune niciun preț pe zicala „omul potrivit la locul potrivit”. Sau poate fi și adevărat!

În întâlnirile mele cu anumiți cetățeni, o doamnă mi-a zis că a sunat și ea la domnul Drăgan Ion de la Primăria Mioveni, Fondul Funciar, rugându-l să îi pună la dispoziție documentele necesare pentru a fi în regulă cu casa și cu celelalte terenuri. Nu ușor i-a fost acestei doamne, Cristina Stanca, fiica lui Ion și Ana Popescu din Colibași, zona Pleașa, căreia soțul i-a murit, când a auzit de la cel care este salariat bugetar și primește leafa din banii contribuabililor, că nu-i rezolvă nimic, spunându-i „Să se ducă la Tătăluș, la Popa sau Șeptaru, care i-au făcut dosar penal”. Vom vedea și cu dosarul penal care este adevărul. Până una-alta, femeia a început să plângă în fața celor care îi ascultau păsurile.
Continuând ancheta noastră, mai departe, în cazul celui ce este plătit din bani publici (Drăgan Ion), iată un răspuns „penal” al acestuia, atunci când cineva din familia renumită Nicu și Olimpia Dolomoiu, oameni gospodari ai satului Colibași - vorbim despre nepoata acestora, Ana, care locuiește la Vulturești - l-a rugat pe dl Drăgan Ion, de la Fondul Funciar, să-i rezolve situația funciară a familiei. Acesta i-a răspuns: „Numai dacă îmi dai pământul de la intersecția spre cimitir”. Ana i-a replicat că nu poate, fiindcă acel teren este acum foarte valoros.

Un alt fapt mi-a fost povestit și de dl Stoica Ion, care are o hotărâre definitivă din 2008 și nici până la ora actuală nu este pus în posesie. Pentru orice intervenție la Primărie, la Fondul Funciar, Drăgan Ion îl trimite în Tribunal. Cât să mai poată suporta și justiția asemenea situații!
De fapt, cine este domnul Drăgan Ion? A făcut școala specială de agricultură la Curtea de Argeș și lucrează la Primărie din… vremurile apuse. El se ocupa la Primărie cu achizițiile pentru stat. Aduna din curțile oamenilor porci, miei și viței, pentru a-i duce la IRIC. Nu știu care au fost meritele pentru care a rămas la Primărie, sub dl. ing. Găină, distrugând atâtea vieți, în zona Mioveni, alături de camarila sa.
M-am aflat de față când fostul primar Ion Georgescu a spus că, dacă el intră în pușcărie, îi trage pe toți după el. Din tabelul nominal, anexa 2, din Consiliul Local, Fondul Funciar, nr. 11501/11.07.2006, îl vedem la poziția 4, pe Drăgan Ion (urmaș al părinților lui) cu o suprafață agricolă de 1,24 ha.

Dacă este cazul conform Legii 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public, având în vedere dispoziţiile art. 12 alineatul 4, din Legea fondului Funciar nr. 18/1991, putem verifica; arătăm că numitul Drăgan Ion, membru al Comisiei de Fond Funciar Mioveni, fiul lui Drăgan Alex. Ion, deține în mod abuziv terenuri în 18 puncte, pe care nu le enumerăm acum (aproximativ 20 ha).
Pe baza acestor informații sperăm ca organele competente să se autosesizeze, eu punându-le la dispoziție și alte documente.
Dacă este nevoie de o evaluare a d-lui Drăgan Ion, care se laudă că a făcut Facultatea de Drept, se poate face și aceasta. Sperăm într-o justiție dreaptă.
Jurnalist John Th.

Citește și Halal alegeri la Mioveni pentru Comisia de Fond Funciar!

Citește și Pitești. Cum va arăta bazinul de înot din Prundu. În doi ani va fi gata

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Ministrul Energiei anunță un pact pe 10 direcții strategice: Investițiile în energie cer orizonturi de ani de zile

Ministrul energiei, Dumitru Chisăliță, a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că a pregătit PActul pentru Energie, conceput pe 10 direcții principale. […] Citește!

Premii uriașe la Loto, duminică, 8 noiembrie. Peste 3,47 milioane de lei la 6/49

Românii care își încearcă norocul la loterie au din nou șansa de a câștiga premii importante la tragerile programate duminică, […] Citește!

Peste 600.000 de oameni, fără curent electric după un atac al Rusiei în Ucraina

Un bombardament rusesc asupra infrastructurii energetice din regiunea Dnipropetrovsk, Ucraina, a provocat întreruperea alimentării cu energie electrică pentru peste 600.000 […] Citește!

Biblioteca dintr-un oraș din România s-a închis. Singura angajată și-a dat demisia

Biblioteca publică din Luduș, județul Mureș, și-a suspendat temporar activitatea după ce singura angajată rămasă și-a dat demisia. Situația îi […] Citește!

A vrut să intre în Poliție, dar a ajuns în arest: Candidatul prins cu dispozitive de copiat la Câmpina a fost reținut

Candidatul prins în timp ce încerca să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete