Web Analytics
scris joi, 13.03.2025

Alpinistul Teofil Vlad a ajuns pe cel mai înalt vârf din Papua de Vest

Argeșeanul care a urcat cele mai înalte 7 vârfuri din cele 7 continente, celebrul Seven Summits

El ne-a povestit și cum a interacționat cu triburile de indigeni, într-o altă parte a insulei

Pe 7 martie, piteșteanul Teofil Vlad, alpinist și ghid montan în vârstă de 43 de ani, a urcat pe vârful Carstensz Pyramid din Papua de Vest, Indonezia, finalizând astfel prestigiosul circuit Seven Summits. Luni, 10 martie, când încă era pe insulă, alpinistul ne-a povestit despre provocările expediției.

Alpinistul Teofil Vlad a ajuns pe cel mai înalt vârf din Papua de Vest

Teofil Vlad a plecat din România pe 27 februarie. L-a însoțit Viorel Stan, cei doi făcând echipă bună și pe vârful Vinson din Antarctica, în 2024. Din Istanbul au zburat la Jakarta – capitala Indoneziei și după două zile petrecute acolo și alte segmente de zbor au ajuns pe insula Papua, în orașul Timika, de unde se pleacă spre tabăra de bază a vârfului Carstensz Pyramid sau Puncak Jaya – în limba locală. Nu se ajunge ușor spre tabără, întrucât se zboară cu elicoptere, doar dimineața, când este vizibilitate, iar mijloacele de transport aerian au puține locuri, astfel că vizitatorii pot aștepta destul de mult până ajung în tabăra de bază. De acolo începe partea interesantă a muntelui, pe care alpiniștii se cațără. Drumul de la tabără până la vârful de 4884 metri a durat aproape opt ore dus-întors. După unele standarde, vârful Carstensz Pyramid este considerat cel mai dificil din circuitul Seven Summits, din cauza terenului accidentat, a climatului imprevizibil și a pericolelor geopolitice din Papua de Vest.

„Până pe vârf am făcut vreo cinci ore, condițiile au fost mai grele decât de obicei, pentru că, în noaptea anterioară, în partea superioară a traseului ninsese și a trebuit să mergem pe zăpadă. În mod normal, este o ascensiune pe stâncă, dar este un munte abrupt, adică traseul este unul pe care practic te cațări”, ne-a povestit alpinistul Teofil Vlad.

„Există conflict între o mișcare de independență a localnicilor și guvernul indonezian și nu mai este deloc sigur să mergi pe acolo”

Mai trebuie spus că vârful Carstensz Pyramid a fost inaccesibil o bună vreme, din 2019 până în 2024, din cauza conflictelor politice din regiune, dintre luptătorii separatiști papuași și Guvern. Existența triburilor locale, cu pretenții financiare față de vizitatori, îi obligă astfel pe alpiniști să evite câteva zile de mers prin pădurea ecuatorială și să folosească elicopterul pentru a ajunge la tabăra de bază.

„Traseul clasic pe care se mergea pe jos, din Timika spre tabăra de bază, traversează mai multe sate în care trăiesc triburile locale, care nu sunt deloc prietenoase cu drumeții și au existat cazuri de răpiri, extorcări. Oamenii au trebuit să plătească diverse sume de bani. Devenise un obicei, se cam știa cât trebuie să dai, dar în timp au devenit sumele foarte mari. În ultimii ani, oricum, există conflict între o mișcare de independență a localnicilor și guvernul indonezian și nu mai este deloc sigur să mergi pe acolo. Chiar să vrei, este interzis. Acum, accesul e doar cu elicopterul”, ne-a explicat piteșteanul. „Într-adevăr, e o umbră de regret că n-am putut merge pe jos, chiar dacă știu că n-ar fi fost plăcut. Aici plouă în fiecare zi, sunt noroaie, dar ar fi fost o experiență mai completă, însă, din păcate, de mulți ani nu se mai poate tranzita drumul normal”, ne-a mărturisit Teofil Vlad.

A interacționat cu localnicii în sate moderne și, după ce s-a terminat expediția, a vizitat și triburi locale, unde nu a întâmpinat probleme. „Abia astăzi (luni, 10 martie) am mers la modul turistic să vedem indigenii, papuașii și modul lor tradițional de viață, dar la o distanță destul de mare de munte, într-o altă parte a insulei”.

Citește și Alpinistul Teo Vlad a escaladat Kilimanjaro alături de sportivi cu dizabilități

„În apropierea Ecuatorului plouă în fiecare zi și toate lucrurile trebuie făcute dimineața”

Pe 16 martie este programată întoarcerea în România, alpinistul luând în considerare și vremea capricioasă care ar fi putut întârzia deplasarea. „În apropierea Ecuatorului plouă în fiecare zi și toate lucrurile trebuie făcute dimineața, dar prima provocare este să poată să zboare elicopterul, ca să ajungi în tabăra de bază. Când te întorci, la fel, vrei să poată zbura elicopterul ca să cobori din tabăra de bază. Pe munte, când e vorba de ascensiune, vrei ca vremea să fie suficient de bună să poți urca și am avut norocul acesta. Am plecat din tabăra de bază pe la ora 3 dimineața și ploaia se oprise pe la 2:30 dimineața și până am coborât nu au mai fost precipitații. Practic, ne-am bucurat și de condiții decente de ascensiune și de vizibilitate. Mulți dintre cei care au urcat și despre care știu că au ajuns pe vârf nu au văzut nimic împrejur. Evident, cel mai important este să ajungi pe vârf, dar, la modul estetic, altfel te bucuri de priveliște și altă satisfacție ai. Nu mai vorbim de faptul că una e să urci/să cobori pe ploaie, automat e pericol de trăsnete, atmosfera se încarcă de electricitate. Deci, am avut noroc de vreme și de condiții bune”, a concluzionat Teofil Vlad.

Citește și Exclusiv! Alpinistul Teo Vlad ne-a povestit despre recenta expediţie din Patagonia

„Nu a fost o goană după Seven Summits”

Circuitul Seven Summits, unul dintre cele mai celebre obiective din lumea alpină, este format din cele mai înalte vârfuri montane de pe fiecare continent: Everest (8.848 m, Asia), Aconcagua (6.961 m, America de Sud), Denali (6.194 m, America de Nord-Alaska), Kilimanjaro (5.895 m, Africa), Vinson (4.892 m, Antarctica), Elbrus (5.642 m, Europa), Carstensz Pyramid (4.884 m, Australia & Oceania). Pe Teofil Vlad, unul dintre puținii români care au încheiat acest circuit, l-am întrebat și dacă acesta a fost un obiectiv încă de la începutul carierei sale.

„Acum 20 de ani nu m-am gândit la asta, deși știam de existența Seven Summits ca obiectiv. Eu îmi doream să urc munți. Când mi s-a părut că sunt pregătit să urc pe un munte de 5000 de metri, am urcat pe Elbrus, care face parte din Seven Summits. Ulterior, au mai trecut încă șapte ani până la următorul vârf din Seven Summits, care a fost McKinley (Denali), din Alaska, deci nu a fost o goană după Seven Summits. Îmi place să merg pe munte, îmi place să mă cațăr, nu am privit Seven Summits ca pe o provocare la modul de a bifa aceste vârfuri, ci, la momentul când mi-a venit natural, am mai urcat câte unul dintre ele. E foarte adevărat că, după 2019, când am urcat pe Everest, am început să mă gândesc serios la asta și din 2022 până acum în fiecare an am urcat câte unul dintre ele, uneori chiar de două ori, și acum, cu Carstens Pyramid, am încheiat Seven Summits”, ne-a mai povestit alpinistul.

Teofil Vlad mai este cunoscut pentru că a sprijinit ascensiunile sportivilor nevăzători din Lotul Național de Paraclimbing pe vârfuri precum Aconcagua, Kilimanjaro, Elbrus și Matterhorn și este protagonistul filmului „Viva Pumori”, care documentează ascensiunea în premieră pe peretele sud-vestic al vârfului Pumori din Himalaya.

Citește și Doi alpinişti nevăzători au ajuns pe Elbrus, iar ghid le-a fost argeşeanul Teofil Vlad

Citește și La moartea unui mare alpinist. Cum şi-l amintesc colegii de la Salvamont Argeş pe Saşa Halibei

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Ziua Femeii, de 7 martie, la Câmpulung

Neinspirată idee a avut cel care a stabilit ca data de 8 martie 2025 să pice într-o zi de sâmbătă! Astfel, Ziua Femeii a fost zi nelucrătoare, prima...