În noaptea de 12 spre 13 decembrie 2021, Mihai Marin, primar al comunei Beleţi-Negreşti, a intrat în curtea sediului primăriei cu mașina de serviciu, cu intenţia clară de a incendia clădirea primăriei, din cauza conflictelor acumulate cu mai mulți angajaţi ai instituţiei, printre care și secretarul Roxana Roșescu.
Mihai Marin a confecţionat mai multe torţe, cu ajutorul unor stinghii din lemn, găsite în magazia cu lemne de lângă primărie, şi a unor cârpe. Ulterior, Mihai Marin a spart uşa de acces a unei alte magazii și s-a „aprovizionat” cu 14 bidoane din plastic, în total 280 de litri de motorină, aflată acolo ca să fie folosită de instituţie pe timpul iernii.
Primarul a pătruns în sediul vechi al primăriei, escaladând fereastra de la biroul viceprimarului, şi a răvăşit tot biroul, aruncând pe podea mii de documente oficiale, strângându-le la un loc şi împrăştiind apoi combustibilul peste ele. În acelaşi mod a procedat şi în alte birouri, la Contabilitate și Achiziții Publice precum și în interiorul magaziei de lemne.
La începutul lui septembrie 2022, a luat foc și mănăstirea Râncăciov din comuna Călinești. Ce legătură este între primărie și lăcașul religios? Nici nu vă imaginați. Recent, am intrat în posesia unei scrisori „pierdute” prin care fostul secretar al comunei Beleți Negrești, Gheorghe Olteanu, îl roagă pe starețul mănăstirii amintite, Ioanichie, să înapoieze un dosar cu documente importante pentru primărie.
Este vorba despre acte privind confiscările de pădure din anii 1945-1949. În depeșă este menționat numele de mirean al călugărului, Ilie Vacarciuc, precum și persoana căreia urma să i le înmâneze. Fooarte intersant! Mai ales că umblă vorba prin sat că documentele de la primărie s-au aflat în păstrare la mănăstire. Care, culmea, a luat și ea foc la câteva luni după incendiul de la sediul administrativ al comunei Beleți Negrești.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Edilul a recunoscut fapta şi a detaliat cum a dat foc Primăriei Beleţi-Negreşti
0 Comentarii