Web Analytics

articol scris miercuri, 29 martie 2023

Alina Gorghiu: „Îl invit pe dl. Gentea să batem palma pentru a ajuta nou-născuții din Pitești”

Prezentă miercuri, 29 martie, la Pitești, cu prilejul ediției a doua a Forumului de business, eveniment care are loc la Club „Hush”, Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului și lider al PNL Argeș, a adus din nou în discuție un subiect pentru care liberalii pledează de mai mult timp, dar fără sorți de izbândă în municipiul reședință de județ. Este vorba despre stimulnetul pentru nou-născuți. Două proiecte de hotărâri privind acordarea acestui sprijin financiar (de 2.500 lei) au fost respinse de Consiliul Local, pe motiv că nu există un cadru legal în acest sens.

Citește și: Pitești. Stimulentul pentru nou-născuți, respins la vot în Consiliul Local! Liberalii, acuzați de „populism”

„Una dintre temele de care m-am ocupat ani de zile în Parlament este încurajarea natalității, creșterea demografică în România. Am făcut nenumărate proiecte legislative în sprijinul acestor teme și în sprijinul familiilor cu copii mici. Mi-am dorit foarte mult ca proiectul colegilor mei din Consiliul Local Pitești, legat de stimulentul pentru nou-născuți, să fie aprobat. Oftez când vă spun, singura rațiune care a împiedicat adoptarea acestui proiect a fost că este inițiat de PNL. Îmi pare rău că familiile din Pitești trebuie să sufere pentru că majoritatea PSD decide doar politic și doar pe bază de orgolii.

(...) Voi lansa o rugăminte, încercând să distanțez acest subiect de politică. Îl invit pe dl. Gentea să fie co-inițiator la acest proiect, îl invit să se uite la toate celelalte orașe din România, începând cu Bucureștiul, care are acest stimulent de 2.500 lei pentru nou-născuți de foarte mult timp. Să se uite la Constanța, unde foarte recent, la propunerea colegilor din PSD, primarul liberal a fost de acord cu acest stimulent. Îl invit să se uite la Târgu-Mureș, la Bacău, la Slobozia, la Reșița, la Brașov, la multe alte orașe din România care oferă acest sprijin modest.

Îl invit să batem palma pentru a ajuta nou-născuții din Pitești. Altfel, eu vă asigur că voi merge în continuare alături de colegii mei pe străzile din Pitești și vom strânge alte semnături (...) Să ne încăpățânăm doar pentru că nu e proiectul semnat de noi (cu referire la PSD - n.a.) nu e o soluție. Sunt dispusă să merg până la capăt pentru a obține acest stimulent. Vom încerca să îmbunăm o majoritate care respinge acest lucru” - a spus Alina Gorghiu, miercuri, într-o conferință de presă organizată la sediul Instituției Prefectului Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explozie urmată de un incendiu la un târg de Crăciun din Belgia. Două persoane în stare critică

O explozie urmată de un incendiu a provocat rănirea a cinci persoane la târgul de Crăciun din Maredsous, Belgia. Două […] Citește!

Amenzi de până la 40.000 de lei pentru firmele care nu reduc risipa alimentară. Ce obligații au comercianții

România aruncă anual aproximativ 130 de kilograme de alimente pe cap de locuitor, potrivit datelor prezentate de Observator. Pentru a […] Citește!

Incendiu puternic în Vaslui: Hală de dezmembrări auto cuprinsă de flăcări. Șapte autospeciale au intervenit pentru stingerea focului

Un incendiu de proporții a izbucnit duminică, 15 noiembrie 2026, la o hală de dezmembrări auto din comuna Muntenii de […] Citește!

Copil de 9 ani, rănit după ce o petardă a explodat în mâna sa

Un copil de 9 ani din județul Giurgiu a fost rănit, duminică, după ce o petardă neexplodată a explodat în […] Citește!

Ilie Năstase, omagiat la Turneul Campionilor, alături de zece lideri ai tenisului mondial

Ilie Năstase, în vârstă de 80 de ani, a fost omagiat duminică, la Torino, în cadrul unei ceremonii organizate cu […] Citește!

Bulgaria oprește transferurile de arme și ajutorul financiar către Ucraina, motivând că nu mai are bani

Prim-ministrul bulgar Rumen Radev a anunțat că Bulgaria nu dispune de capacitatea financiară necesară pentru a sprijini Ucraina din cauza […] Citește!

Scandal la examenul de Rezidențiat din Timișoara: Patru candidați, prinși cu dispozitive de comunicare. Trei au fost reținuți de polițiști

Examenul național de Rezidențiat, organizat duminică, 15 noiembrie 2026, la Timișoara, a fost marcat de un incident grav. Patru candidați […] Citește!

migranti

Spania declară urgență migratorie: Peste 9.000 de persoane au ajuns în Insulele Canare, iar un nou val de sosiri bate recordurile

Spania se confruntă cu o nouă creștere puternică a numărului de migranți care ajung pe mare în Insulele Canare. Autoritățile […] Citește!

Schimbare majoră pentru medicii din România: Toate posturile vacante din spitale vor apărea online

Ministerul Sănătății pregătește o platformă online prin care medicii vor putea afla, într-un singur loc, ce spitale din România fac […] Citește!

Tragedie la un târg din Giurgiu: Un copil de 9 ani a rămas fără două degete după ce o petardă i-a explodat în mână

Un copil de numai nouă ani a fost grav rănit după ce o petardă puternică i-a explodat în mână, în […] Citește!

Echipaj de ambulanță agresat în Bacău. O asistentă a fost lovită la cap, iar un ambulanțier, rănit

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău a fost agresat sâmbătă, 14 noiembrie, în orașul Dărmănești, în timp ce […] Citește!

Estonia închide granița cu Rusia de la 1 decembrie. Decizie drastică după o presupusă operațiune de sabotaj a serviciilor secrete rusești

Tensiunile dintre Estonia și Rusia au escaladat după o presupusă tentativă de sabotaj asupra unei companii din industria de apărare, […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete