Web Analytics

Alina Gorghiu: „Femeile sunt puternice. Cotă minimă de gen de 30% la alegerile locale, o necesitate”

de | 17.06.2021 15:48 | Actualitate, Politica si Administratie

Senatorul PNL Alina Gorghiu face apel la Camera Deputaților ca proiectul legislativ care prevede cotă minimă de gen de 30% la alegerile locale să fie adoptat în regim de urgență. Politiciana aduce în susținerea demersului său mai multe argumente și solicită sprijin și de la femeile din Argeș.
„Femeile sunt puternice, profesioniste, dedicate în ceea ce întreprind, atente la detalii. Auzim des aceste lucruri, însă niciunde nu li se conferă mai puțin dreptul de a convinge că așa este ca în mediul politic românesc. De aceea a venit timpul ca egalitatea de gen în politica românească să fie dovedită, nu doar clamată!”, scrie argeșeanca Alina Gorghiu într-un comunicat de presă.
Senatorul PNL susține că Parlamentul României „are acum șansa de a face un pas crucial pentru o schimbare fundamentală” în legislația electorală românească, în condițiile în care și regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență prevede ca egalitatea de gen și egalitatea de șanse ar trebui să fie luate în considerare și promovate pe tot parcursul pregătirii și punerii în aplicare a planurilor naționale de redresare și reziliență.

Citește și Mihai Coteț candidează pentru conducerea organizației PNL Pitești
„Fac apel la toate partidele politice să nu o irosească! România trebuie să arate lumii întregi că ne aliniem statelor care promovează echilibrul de gen în politică. (…) Egalitatea de gen reprezintă o valoare importantă a Uniunii Europene, iar România, ca stat membru UE, are datoria de a o respecta. O putem face, rezolvând toate carențele legislației electorale din țara noastră”, adaugă politiciana.
Alina Gorghiu are un apel și pentru femeile din județul Argeș, transmis redacției noastre, în sensul susținerii demersului său. Le roagă să le scrie celor din Camera Deputaților că este un proiect necesar, dar și pentru că ar permite formațiunilor politice să-și pregătească în cunoștință de cauză alegerile din anul 2024.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii