Răspunzând unei întrebări a „Jurnalului de Argeş„, Alina Gorghiu, preşedinta PNL Argeş şi ministră a Justiţiei, a declarat, sâmbătă, 27 ianuarie, la Piteşti, că foarte curând va fi stabilit şi candidatul PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Argeş.
Citeşte şi: Candidatul PNL la Primăria Piteşti va fi lansat pe 6 februarie
Ea a spus că după stabilirea tuturor candidaţilor partidului în UAT-urile din judeţ, după o discuţie cu aceştia, va fi desemnat şi candidatul pentru şefia CJ Argeş. Când se va întâmpla acest lucru? La începutul lunii aprilie va fi prezentată întreaga echipă – a spus lidera PNL Argeş.
La insistenţele „Jurnalului”, Alina Gorghiu a vorbit şi despre profilul acestui candidat, care, din câte se pare, e deja stabilit. „E un om care n-a ratat până acum să facă figuri frumoase în funcţiile pe care le-a avut. E un om care nu a mai fost în administraţia judeţeană în nicio funcţie publică, un om care a făcut o carieră din profesie liberală şi care cred că aduce doza aia de seriozitate pe care Consiliul Judeţean la momentul acesta, cu tot respectul o spun, nu o are.
Consiliul Judeţean nu mai poate rămâne sat fără câini! În opinia mea, cine merge la Consiliul Judeţean trebuie să-şi asume, cu demisia în mână, că Argeşul ori se dezvoltă, ori pleacă el acasă! Ori face să nu mai avem 65% din drumurile judeţene neasfaltate, ori pleacă acasă! Ori avem un Spital Judeţean nou, ori pleacă el acasă!
Cam ăstea sunt, pe scurt, doleanţele mele de la Consiliul Judeţean şi, din păcate, asumarea asta nu trebuie făcută doar în campanie electorală. Sănătatea e principala problemă care preocupă cetăţenii din Argeş” – a declarat Alina Gorghiu.
De notat şi că Ion Mînzînă, preşedintele în exerciţiu al CJ Argeş, lider al PSD Argeş, a declarat recent că va candida pentru un nou mandat la şefia Consiliului Judeţean. Bătălia e deschisă!
0 Comentarii