Web Analytics

Alfred a murit la Piteşti

de | 11.04.2012 15:38 | Opinii

În toaletă. Și-a retezat beregata cu briciul și cu ultima picătură de energie, a tras apa. Ca să lase curat în urma lui. Reflex condiționat, obsesia civilizației occidentale: să mori frumos!
Alfred venea de peste ocean. E american. L-au adus în țară două actrițe. Se mai întâmplă și așa. Nu știu unde l-au găsit. Cu ce l-au momit. El e produsul lui Eugene O’Neill. Părintele teatrului modern din lumea nouă. Care a început să cam scârțâie și ea pe la încheieturi. Ba atât de afurisit încât mulți fii ai săi, descendenți ai vitejilor pionieri care au civilizat până și Vestul Sălbatic, au început să o cam ia razna. Alfred nu are niciun pic de vlagă din generația acelor îndrăzneți luptători. Dimpotrivă, de undeva, de sus, foarte de sus în ierarhia americană – odraslă a unui foarte bogat om de afaceri și absolvent al Universității Harvard – alunecă în decădere până pe stratul de unde nu se poate mai jos.
Nu știu dacă a mai încercat suicidul și altă dată. Mai exact, dacă i s-a mai oferit și altă ocazie. La Pitești, o face în mod public. În zadar așteptați rezultatele anchetei. Nu există altă dare de seamă decât câteva rânduri de ziare. Iar gazetarii nu sunt plătiți ca acuzatorii publici, să întocmească rechizitorii pentru instanțele de judecată. Mai ales atunci când sunt amatori, nu fac altceva decât să-și comunice impresiile opiniei publice.
Eu, unul, am impresia că e un spectacol care merită să fie văzut. Dar nu mă credeți pe cuvânt! Mai bine mergeți să-l vedeți cu ochii, să-l ascultați cu urechile, să-l simțiți cu sufletul și să-l judecați cu mintea dumneavoastră.
Să nu uit, e vorba, la urma urmei, chiar de un spectacol. Ultima premieră a teatrului piteștean. Cu actrițele Luminița Borta, regizoare aici, Daniela Butușină, interpretă și Puiu Mărgescu, talentatul actor, inutil în distribuție de data aceasta.
Textul aparține, cum am mai arătat, lui Eugene O’Neill, primul dramaturg american cu influență în teatrul european. După ce, la rândul său, îi frecventase cu folos pe Shakespeare, pe Cehov, pe Ibsen, fără îndoială pe scriitorii dramaturgi din Antichitate, din Renaștere, Clasicism, Iluminism, Naturalismm Realism, Simbolism… În lecturi fugitive, dar captivante de hoinar pe drumuri de apă și pe drumuri de uscat sau pe un pat de spital. Scurtele popasuri studențești de la Harvard și Princeton nu explică totul. Nu prea a avut timp să se școlarizeze, dar azi este studiat în toate universitățile cu facultăți de literatură sau de teatru, prezent în repertoriul universal, pe scene academice, experimentale și chiar de amatori.
Născut în 1888, fiu al unui actor de provincie care își târa după el familia în nesfârșite turnee, fugit de acasă ca să-și ia viața pe cont propriu, își face debutul dramatic într-o baracă de pescari cu o piesă într-un act. După care urmează marele creații ce îl impun în universalitate: ”Patima de sub ulmi”, ”Luna dezmoșteniților”, ”Fire de poet”, ”Din jale se întruchipă Electra”, unele de mari dimensiuni care cer și câte patru ore de spectacol, altele adevărate bijuterii minuscule. Din această ultimă categorie face parte și momentul dramatic adus pe scena piteșteană.  O lungă poveste de ani de zile, în care ființa umană se epuizează și cuplul se erodează lamentabil și ireversibil, se consumă pe scenă cam într-o jumătate de oră. Îi este deajuns lui Alfred să cadă în patima beției, să nu mai meargă la lucru, să facă datorii, să nu-și mai plătească facturile și impozitele, să vândă totul din casă, să se înstrăineze de sine și de soție. Ca să ne permitem un paradox – tot demersul este paradoxal – personajul este tipul americanului netipic pentru acea vreme. Meditația sumbră, plictisul, dezgustul pentru viață, lipsa de interes pentru totul, paralizia instinctelor de supraviețuire și de parvenire, parazitismul intelectual, manifestate pe continent sau chiar în literatura engleză, nu prinseseră rădăcini în lumea nouă. Să se fi lăsat influențat O’Neill de operele scriitorilor europeni? Nu cumva l-a anticipat pe americanul care va fi să vină?
Importantă pentru noi în spectacol este realizarea celor două actrițe, Luminița, regizoare la data aceasta și Daniela interpretă, care reușesc să tempereze teroarea într-un timp atât de scurt, alienarea și drama personajelor. Un succes așteptat și confirmat de Daniela, care a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că locul său este meritat și important în echipa piteșteană. Dar Luminița Borta nu avea nevoie de încă un elogiu. Însă ea face ce face în plus fără un alt câștig decât mulțumirea că-și poate ajuta un coleg să se afirme la cotă maximă.

Prof. Marin Ioniță

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii