Web Analytics

articol scris miercuri, 16 septembrie 2026

Al doilea dosar întocmit lui Alexandru Mihăilescu a fost retrimis la DIICOT Craiova, pentru refacerea urmăririi penale

Aşa cum am mai scris, prin decizia penală din 11.02.2026 a Curţii de Apel Piteşti, a fost admis apelul declarat de inculpatul Mihăilescu Alexandru şi s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Respectiva decizie a reprezentat o grea lovitură pentru procurorii Serviciului Teritorial Pitești chiar la început de an.

Un al doilea dosar în care cel cunoscut și ca ”Alex Copil Bătrân” are calitatea de inculpat, alături de Dorel Nastasia, a ajuns la Tribunalul Vâlcea, care a luat act de nelegalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală și nelegalitatea administrării probelor. Prin urmare, instanța vâlceană a admis în parte cererile și excepțiile formulate de Mihăilescu Alexandru și Nastasia Dorel. Mai exact a constatat nulitatea ordonanței prin care fusese pusă în mișcare acțiunea penală. Ca efect, a constatat nulitatea mai multor acte și probe printre care declarațiile mai multor martori și două rapoarte de constatare ale Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor. Instanța a dispus eliminarea de la dosar a celor două rapoarte și a declarațiilor enumerate. Foarte important, instanța a constatat și nulitatea rechizitoriului prin care cei doi inculpați în dosar, respectiv Alexandru Mihăilescu și Dorel Nastasia, au fost trimiși în judecată. În consecință, cauza a fost restituită la DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, pentru refacerea urmăririi penale în limitele stabilite de instanță. Practic, după cum spune apărătorul lui Alexandru Mihăilescu, avocatul bucureștean Nelu Tașcă: „S-a constatat nulitatea tuturor actelor intocmite de dna Diaconu (n.red. Antonia Diaconu, șefa DIICOT Pitești), începand cu data de 04.09.2025 și s-a restituit dosarul pentru refacerea urmăririi penale la DIICOT ST Craiova”. Ceea ce înseamnă că urmărirea penală trebuie refăcută.

Alexandru Mihăilescu: „Sunt un om prea simplu într-un joc prea mare”

„Mai există un Mihăilescu Alexandru, de la Curtea de Argeș, arestat tot pe droguri, nu știu cine este”, spune Mihăilescu despre dosarul care a fost trimis în această lună în judecată de către Tribunalul Argeș, dar care nu este al său. „Eu sunt încă în faza cercetărilor la Parchet. Când am recuzat-o pe doamna Antonia, când i s-au anulat toate, DIICOT central m-a trimis la Craiova, m-au ținut pe arest acolo, nici nu m-au chemat la declarații, dl procuror a refuzat toate cererile avocatului și m-au trimis în judecată la Vâlcea. Vâlcea a decis că toate cele patru acte materiale sunt nule. Toate... făcute de doamna Antonia.
Tribunalul Vâlcea a dat la Parchet, care a retrimis la Craiova. Parchetul Vâlcea a făcut contestație, la Curtea de Apel Pitești iar Curtea de Apel Pitești m-a eliberat fără nicio restricție și atunci au întocmit al doilea dosar la Parchet. Al doilea dosar fiind fabricat ca să îl țină pe primul în picioare. Dar nu se așteptau să fiu achitat. Sunt un om foarte simplu, foarte mic, într-un joc prea mare. Sunt un om prea simplu într-un joc prea mare”,
spune Alexandru Mihăilescu, aflat în stare de libertate și în așteptarea unei cercetări corecte.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Colet-surpriză din Spania, interceptat în Gorj. Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și alimente

Un colet expediat din Spania, care părea să conțină doar alimente și produse obișnuite, a dus la declanșarea unei intervenții […] Citește!

Iulian Tameş va da lovitura de începere a meciului FC Argeş – Dinamo

FC Argeș și Dinamo se întâlnesc vineri, 6 noiembrie, în etapa cu numărul 15 din Superliga. Partida este programată de […] Citește!

Poșta Română se transformă și în punct de colectare! Telefoanele și electronicele vechi vor putea fi predate în mii de oficii

Românii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, fără să mai […] Citește!

Ce decizie a luat Harry Kane

Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen. Atacantul englez și-a pus semnătura pe […] Citește!

Vești bune pentru șoferi: Autostrada A0 se apropie de finalizare. Când va fi gata legătura cu A1

Lucrările la unul dintre cele mai importante tronsoane ale Autostrăzii Bucureștiului, A0, au intrat în etapa finală, iar șoferii ar […] Citește!

Florin Prunea a numit jucătorul ”perfect” din SuperLiga: ”Este numărul 1”

Alaa Bellaarouch a ajuns la Dinamo în vară, sub formă de împrumut de la Braga, iar portarul marocan a impresionat […] Citește!

Prima de carieră didactică: Ministerul Educației prelungește termenul. Cine primește 1.500 de lei și pe ce pot fi cheltuiți banii

Ministerul Educației a anunțat prelungirea termenului pentru alimentarea cardurilor aferente primei de carieră didactică, o măsură care îi vizează pe […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete