Web Analytics

În echipă cu cititorii!

  • Prima pagină
  • Toate știrile
    • Actualitate
    • Politica și Administrație
    • Dezvăluiri
    • Economie
    • Opinii
    • Cultură
    • Sport
  • Print
    • Blitz
    • Caricaturi
    • Culise
    • Jurnalul Universitar
    • Omul saptamanii

vineri, 17.07.2026



articol scris luni, 04 ianuarie 2021

Ajutor de stat de până la 800.000 de euro pentru companiile din industria HoReCa

de Antoniu Neguț

Ordonanţa de Urgenţă privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial şi urmează ca peste 73.000 de companii să beneficieze de un ajutor maximum de 800.000 de euro, a scris, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Veşti bune pentru cei din domeniul HoReCa. A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID – 19, precum şi unele măsuri fiscale”, a scris ministrul.
Schema de ajutor de stat se va derula până la data de 30 iunie 2021, iar valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 de euro de întreprindere.
## Numărul estimat de beneficiari este de peste 73.000
„Am lucrat la această Ordonanţă de Urgenţă, pentru că ştiu că cei din domeniul HoReCa au nevoie de ajutor. Turismul are nevoie de fonduri pentru a putea fi dezvoltat, iar asta înseamnă, implicit, bani care vor intra în economie”, a mai scris Popescu.
Totodată, tot prin prezenta OUG, cei din domeniu sunt scutiţi de plata impozitul specific în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2021.
CITEȘTE ȘI…Ambasada Suediei, cea mai frumoasă urare: „La mulți ani în Europa, România!”! 
„Am încredere că schema de ajutor de stat pe care am demarat-o în guvernul PNL va fi dusă la bun sfârşit, cu rezultate bune, de noul meu coleg ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Claudiu Năsui. Pornim cu încredere şi ajutor reciproc în noul an. Pentru că avem nevoie de aceste două lucruri, pentru a merge mai departe”, a conchis oficialul.

Distribuie!

Urmărește-ne pe

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

Vă puteți dezabona oricând.

Mulțumim!

Veți primi ultimele știri în emailul dumneavoastră.

0 Comentarii

Mihai Coteț: „PSD și Sorin Grindeanu au confiscat din nou agenda publică prin blocaj și șantaj politic”

Vicepreședintele Senatului și liderul PNL Argeș, Mihai Coteț, lansează un atac dur la adresa PSD și a președintelui interimar al […] Citește!

Andrei Tofan, căpitanul echipei FC Argeș, va deveni tată

O nouă aventură începe pentru Andrei Tofan, căpitanul echipei FC Argeș, care va deveni tată de băiețel. La finalul lui […] Citește!

Silviu Balaure, noul jucător al echipei FC Argeș

FC Argeș a anunțat transferul lui Silviu Balaure. Cu peste 200 de partide disputate în primul eșalon, este unul dintre […] Citește!

Nicușor Dan explică de ce întârzie desemnarea noului premier: „Dacă aș ști că unul face majoritate, l-aș nominaliza mâine”

Președintele Nicușor Dan susține că este pregătit să desemneze imediat un nou prim-ministru, însă doar în momentul în care va […] Citește!

Guvernul accelerează lucrările la Autostrada Sibiu – Pitești: peste 400 de terenuri au fost expropriate

Executivul a aprobat, în ședința de joi, o nouă etapă necesară pentru continuarea construcției Autostrăzii Sibiu – Pitești. Este vorba […] Citește!

Momente de maximă tensiune pe DN1: Un șofer de TIR a lovit o mașină de Poliție, s-a baricadat în cabină și a amenințat că își face rău

Circulația pe Drumul Național 1 a fost blocată joi seară, în Bușteni, după un incident care a mobilizat forțe importante […] Citește!

Polițiști din Argeș, recompensați de MAI pentru intervenții care au salvat vieți

Mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș au fost recompensați de Ministerul Afacerilor Interne pentru profesionalismul […] Citește!

Guvernul declanșează inventarierea aparatului bugetar. Datele vor sta la baza reorganizării instituțiilor și eliminării companiilor neperformante

Guvernul a făcut primul pas către una dintre cele mai ample reforme administrative din ultimii ani. În ședința de joi, […] Citește!

Accident feroviar grav în Constanța: cinci vagoane au sărit de pe șine, unul s-a răsturnat complet

Un accident feroviar s-a produs joi după-amiază în municipiul Constanța, în zona stației CF Palas, unde un convoi de marfă […] Citește!

Un nou atac cibernetic lovește instituțiile statului. După ANCPI, hackerii au blocat o aplicație esențială a Ministerului Investițiilor

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că una dintre aplicațiile utilizate pentru gestionarea procedurilor de achiziții în cadrul […] Citește!

Peste 700 de kilograme de alimente retrase de la vânzare. Carne de pui cu Salmonella și hering cu paraziți, depistate la controale

Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău au retras de la comercializare peste 700 de kilograme de produse […] Citește!

Madonna, Shakira și BTS vor cânta la pauza finalei Cupei Mondiale 2026

Finala Cupei Mondiale 2026 dintre Spania și Argentina, programată duminică pe stadionul New York New Jersey din Statele Unite, va […] Citește!

Omul săptămânii

Mara Stan

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Citește!

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Citește!

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Contact:

  • e-mail: jurnaldearges@gmail.com
  • Tel: 0248.221.774; 0770.582.356
  • Contabilitate: 0248.223.271
  • Whatsapp: 0770.582.356
  • Redactor șef: Alina Crângeanu;
  • Redactor șef adj.: Gabriel Lixandru;
  • Secretar general de redacție: Mari Tudor;
  • Manager: Cristian Vasile;
  • Manager adjunct: Gabriel Grigore;
  • Director economic: Claudia Sima;
  • Director departament juridic: avocat Daniela Popescu;
  • Senior editor: avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept; dr. inginer Ilarie Isac; dr. Viorel Pătrașcu
  • Redacţia: Marius Ionel, Cornel Drăghici † , Cătălin Ion Butoiu, Izabela Moiceanu, Marian Staicu, Cristina Simion, Bianca Solomon, Cristina Rousseau;
  • DTP și procesare imagine: Cristian Radu.

Contact | Confidențialitate | Cookies