Un pompier de la Detașamentul Mioveni, tocmai ieșit din tura de serviciu, având prezență de spirit, a intervenit, fără să stea pe gânduri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în orașul Mioveni.
Până la sosirea colegilor lui, subofițerul a acționat, inițial, cu un stingător auto, apoi cu apa din cisterna celor de la Servicii Edilitare Mioveni, pe care i-a oprit în trafic și le-a cerut sprijin.
Prin intervenția promptă, salvatorul a limitat urmările incendiului, care putea cuprinde toată mașina. Plutonierul major Manea Marin, căci despre el este vorba, reprezintă, ca mulți alți colegi ai săi, exemplu al solidarității și devotamentului pe care pompierii le au față de semeni, indiferent de momentul zilei sau locul în care se află.
0 Comentarii