Web Analytics

Adrian Miuțescu: „Cu Noul Cod Penal, dacă tragediile de la Colectiv și Maternitatea Giulești s-ar întâmpla astăzi, nu ar mai fi nimeni acuzat”

de | 5.07.2018 11:15 | Actualitate

  După Camera Deputaților, Senatul României a votat Codul Penal ieri, 4 iulie,  iar astăzi este supus dezbaterilor parlamentarilor Codul Administrativ. „Iată care au fost preocupările dânșilor de un an și ceva, preocupări în principal legate de Justiție și modificarea codurilor penale ,preocupări cu totul altele decât cele pentru care i-au votat românii, iar astăzi, după un an și jumătate de guvernare, investițiile majore în infrastructură sunt blocate iar Robor a ajuns la 3,39”, a spus președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, în conferința de presă a filialei județene. Acesta a făcut și o trecere în revistă a prevederilor contestate din Noul Cod Penal. Astfel, abuzul în serviciu nu se mai pedepsește dacă prejudiciul este sub salariul minim pe economie, de 1900 de lei, în plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obţine foloase materiale necuvenite pentru sine, soţ sau rude până la gradul II. Adică, nu și pentru terți. Parlamentul a eliminat din sfera infracţiunii de abuz în serviciu și elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern. A fost redefinită infracțiunea, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate, ceea ce liderului liberal i se pare strigător la cer în condițiile în care industria României a fost devalizată tocmai de aceste grupuri infracționale organizate. Infracțiunea de favorizare a infractorului a fost redefinită în sensul că nu se consideră favorizarea infractorului dacă fapta a fost săvârșită de un afin până la gradul II și dacă este vorba de emiterea de acte normative. În cazul traficului de influență, infracțiunea a fost redefinită în sensul că trebuie să fie vorba de pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii „de bani sau alte foloase materiale” (în forma veche a Codului Penal, era doar „de bani sau alte foloase”), iar promisiunea de a interveni să fie urmată de intervenția propriu-zisă. Pentru o serie de infracțiuni, printre care delapidare și abuz în serviciu, achitarea prejudiciului atrage înjumătățirea pedepselor. Reducerea pedepsei pentru concursul de infracțiuni respectiv sporul de pedeapsă la concursul de infracțiuni va fi de maximum 3 ani adăugat la pedeapsa cea mai grea. În prezent, acesta este calculat ca o treime din totalul celorlalte pedepse, după care se adaugă la pedepsa cea mai grea. Reducerea termenelor de prescripție, mai exact, pentru infracţiuni pentru care pedeapsa închisorii este mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale scade de la 10 la 8 ani iar pentru infracțiuni cu pedepse de până într-un an de închisoare sau amendă, termenul de prescripție nu mai este prevăzut de Codul penal. În forma veche era de 3 ani. În plus, Parlamentul a decis ca bunurile transferate de persoana condamnată către un membru al familiei să poată fi confiscate doar „dacă acesta a cunoscut că scopul transferului este evitarea confiscării sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul”. Acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, va constitui circumstanță atenuantă, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanță în ultimii cinci ani dinaintea comiterii faptei. În forma nouă a Codului penal, nu vor mai fi exceptate de la aplicarea acesteia infracțiunile de corupție și cele asimilate infracțiunilor de corupție. Două noi infracțiuni introduse în Codul penal prevăd pedepse cu închisoarea pentru prezentarea unei persoane suspectate sau acuzate ca și cum ar fi condamnată, ceea ce înseamnă presiuni asupra magistraților. Și de asemenea, o altă problemă „ rezolvată” prin Noul Cod Penal este descurajarea denunțurilor. În cazul dării de mită, mituitorul ar scăpa de pedeapsă doar dacă denunță fapta „nu mai târziu de 1 an de la data săvârșirii acesteia”. În ceea ce privește eliminarea ca infracțiune a neglijenței în serviciu din Noul Cod Penal, Adrian Miuțescu spune că dacă tragedia de la Colectiv ar avea loc astăzi, sau cea de la Maternitatea Giulești în care au ars de vii bebeluși, nu ar mai fi nimeni acuzat.
În ceea ce privește Codul Administrativ, Adrian Miuțescu spune că este „o altă măgărie care duce la agravarea fenomenului de politizare, prefecții fiind oficial numiți politic iar șefii de deconcentrate aduși la statutul de demnitari politici vor fi transformați în slugi credincioase ale partidului”. Tot oficial, desigur, pentru că și înainte tot asta erau, am adăuga noi.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole