Web Analytics

articol scris luni, 03 august 2026

Adolescentă de 17 ani, arestată după ce ar fi lovit un polițist cu o bâtă în timpul unei intervenții

O adolescentă de 17 ani din Covasna a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi atacat cu o bâtă un poliţist aflat în misiune. Agentul, în vârstă de 34 de ani, a fost lovit în zona capului cu o bâtă din lemn și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citește și: Continuă hărţuirea! Angajată a IPJ Argeş sancţionată cu tăierea a 9% din salariu pentru că a dat declaraţii „Jurnalului de Argeş”

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 31 iulie în comuna Bodoc, în timp ce poliţiştii încercau să imobilizeze o persoană recalcitrantă. În timpul intervenţiei, respectiv în momentul imobilizării unei persoane recalcitrante, inculpata a lovit agentul de poliţie din spate, în zona capului, cu o bâtă confecţionată din lemn, cauzându-i leziuni care au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale, se arată într-un comunicat de presă transmis luni Agerpres.

În urma cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de adolescentă pentru infracţiunea de ultraj. Aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sfântu Gheorghe a decis arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Ancheta este desfăşurată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna - Secţia 1 Poliţie Rurală Sfântu Gheorghe.

Citește și: Exclusiv. Rechizitoriul DNA în dosarul caselor făcute de constructorul Briciu la „comanda” şefelor DGASPC Argeş şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Marius Nicolaescu

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

LPF a modificat programul etapei a 4-a din SuperLiga. Universitatea Craiova – FC Argeș se joacă duminică, de la ora 21,30

Liga Profesionistă de Fotbal, împreună cu deținătorul drepturilor TV EAD, a anunțat modificări în programul etapei a patra din SuperLiga, […] Citește!

bnr

BNR: Rezervele internaționale (valută + aur) – iulie 2026

La 31 iulie 2026, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 63.230 milioane euro, față […] Citește!

Egipt și Danemarca, primele echipe calificate în sferturile Campionatului Mondial U18 de handbal feminin. Când joacă România

Egipt și Danemarca sunt primele naționale care și-au asigurat prezența în sferturile de finală ale Campionatului Mondial U18 de handbal […] Citește!

Amenzi de peste 52 de milioane de lei pe piața zahărului. Consiliul Concurenței a descoperit o înțelegere privind prețurile

Consiliul Concurenței a aplicat sancțiuni în valoare totală de 52,09 milioane de lei unor companii active pe piața zahărului, după […] Citește!

Lovitură pentru Gianni Infantino. Federația din Țara Galilor îi retrage sprijinul înaintea alegerilor FIFA

Federația de Fotbal din Țara Galilor (FAW) a devenit prima federație națională care anunță oficial că nu îl va mai […] Citește!

ANPC a descins pe litoral: amenzi de peste 1,4 milioane de lei într-o săptămână

Controalele desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pe litoral au scos la iveală numeroase nereguli, iar sancțiunile aplicate într-o […] Citește!

NIBIRU

Sudul Litoralului consolidează interesul investițional: proiecte de anvergură precum Nibiru

   Analiză Frames: Sudul Litoralului consolidează interesul investițional: de la proiecțiile de 250 milioane euro din 2022 la proiecte de […] Citește!

După atacul cibernetic care a blocat sistemul, ANCPI anunță noi teste. Când va fi repornită aplicația e-Terra

Aplicația e-Terra, folosită pentru serviciile de cadastru și carte funciară, trece printr-o nouă etapă de verificări înainte de a fi […] Citește!

Adolescentă de 17 ani, arestată după ce ar fi lovit un polițist cu o bâtă în timpul unei intervenții

O adolescentă de 17 ani din Covasna a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi atacat […] Citește!

Scade prețul petrolului, explodează bursele. Ce a declanșat reacția investitorilor

Prețul petrolului a înregistrat o scădere accentuată la începutul săptămânii, în timp ce marile burse au evoluat în direcția opusă, […] Citește!

Familie cu un copil de doi ani, salvată din Munții Sebeșului după ce GPS-ul a dus-o pe un drum forestier

O familie din județul Dolj, formată din doi adulți și un copil în vârstă de doar doi ani, a fost […] Citește!

Începe oprirea apei potabile în România. Prima localitate unde robinetele se închid în fiecare noapte din cauza secetei

Efectele secetei hidrologice încep să se resimtă tot mai puternic în România, iar primele restricții la furnizarea apei potabile au […] Citește!

Omul săptămânii

Constantin Menciu

Opinie

dan-andronic-editorial

„Șoricelul” Bolojan recunoaște că împarte cașcavalul cu „șobolanii” de la AUR

Din ediția tipărită

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete